miercuri, 14 octombrie 2015

Da, de Sfanta Parascheva

Nu sunt o persoana religioasa, dar sunt o persoana spirituala.
Cumva, anumite momente grele din viata mea s-au petrecut in jurul lunii octombrie. In jurul datei de 14 Octombrie.
Acum 4 ani, la aceeasi data, paseam intr-o biserica, dis de dimineata. Era lume multa in curtea si pe
scarile bisericii, inauntru si peste tot, Slujba. Era 8 dimineata. Paseam in acel lacas pentru ca imi era sufletul atat de trist si pustiit incat nu mai putea duce. Am intrat in biserica mergand catre Dumnezeu. Ma predam in acea zi. Ma predam destinului si unei forte dincolo de mine, caci eu nu mai putea duce tot ce simteam. Am intrat in acea biserica si am realizat ca era Sfanta Parascheva. Era ziua EI. Mi-am strans mainile in dreptul inimii si am inceput sa ma rog. Imi curgeau lacrimile siroaie. Renuntam la tot pentru ce luptasem si sperasem. Renuntam caci mi se parea ca nu mai face nimic sens. Si am rugat-O atunci sa faca EA ce crede mai bine pentru mine si situatia de atunci. Caci atat de tare ma durea sufletul si atat de putin mai stiam incotro sa ma duc sau ce sa fac. Imi ardea fata. Imi ardea inima. Ma simteam goala pe dinauntru si pe din afara, fara rost sau inteles.
Mi-am terminat ruga, apoi am mers sa aprind lumanari si sa multumesc si sa ma rog pentru cei dragi ai mei in viata si pentru cei care nu mai erau. Si apoi am inceput sa cobor scarile bisericii si sa plec spre lucru.
Este eliberator sa renunti. Sa te predai destinului si sa lasi fortele Universului sa actioneze. In zilele in care au urmat, lucrurile s-au indreptat, s-au imbunatatit. Usor, usor, am revenit la normal, la o stare de incredere si bucurie timide, dar reincepeau sa apara. Eram recunoscatore...
Astazi, m-am indreptat catre biserica la pranz. Ma gandeam ca va fi o gramada de lume. Pai nu la acea biserica, se pare. Am ajuns exact cand o angajata de acolo deschidea usile. Era gol. Doar eu si inca un om am intrat. M-am asezat in partea stanga a bisericii, mi-am strans mainile in dreptul inimii, si am simtit nevoia sa ma predau din nou. Desi nu era nimeni in jur, mi s-a parut ca ma asculta tot Cerul. Mi s-a parut ca EA ma asculta. Era liniste, imi auzeam gandurile, imi simteam lacrimile arzandu-mi ochii si continuam sa ma rog. Cumva, e aceeasi perioada, si aceeasi greutate pe umeri si in suflet si 4 ani mai tarziu. E o lectie pe undeva. Sau sunt mai multe lectii pe care am nevoie sa le invat.
Nu sunt genul care va alerga dupa moaste, cruci, sau lacase speciale.
Sunt doar genul care crede ca suntem legati si conectati cu tot si toate. Si ca oriunde te-ai afla si sufletul tau are nevoie, te poti ruga si cere indrumare Universului, Sfintilor, Arhanghelilor sau celor care nu mai sunt, dar care te vegheaza de acolo, de undeva, oricui spre oriunde.
Cand renuntam la limitarile si cutumele care ne-au fost insuflate, cand renuntam la preconceptiile invatate si obiceiurile celorlalti si devenim autentici si liberi in simtire si in fapte, viata devine mai usoara.
Cand intelegem ca este control doar acolo Sus si ca noi nu avem nicio putere sa deviem destinul de la cursul lui, atunci incetam sa ne opunem si sa rezistam la ce vine. Si Doamne cat de usor devine totul. Caci orice lucru caruia ii rezisti, persista. Nu dispare, nu se evapora, nu te ocoleste, Sta acolo pana cand accepti ce vine, asa cum vine si cand vine. Pentru ca tot ce vine are un rost. Si rostul urmeaza sa il gasim in noi in zile, saptamani, luni sau ani.
Cand incepi sa intelegi, incepi sa inveti rostul lucrurilor. Si atunci ii multumesti Cerului si Pamantului caci incepi sa devii fericit si un pic mai intelept.

May you be happy and blessed.
Yours
Me

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu