Dupa 4 ani.. nu mai e..
M-a facut imens de fericita. Dar imens de fericita, chiar daca si numai pentru 4 ani. A primit insa pentru toata fericirea pe care a imprastiat-o fara pic de limita in stanga si in dreapta, o boala mizerabila, suferinta si durere.
Cainele meu, Ciuci, alintat si iubit si dorit atat de mult, a murit ieri noapte in niste chinuri groaznice. Chinuri care l-au tinut mai bine de 5 zile, si nu am putut face nimic.
Sper si imi doresc sa ii fi adus si eu bucurie macar pe jumatate din cata mi-a adus el. Primii doi ani din viata lui a crescut langa mine. Apoi la bunica, la tara, la curte, printre flori si capsuni, iubit si alintat nevoie mare de o strada intreaga.
Stia sa imi recunoasca masina dintr-o mie. Stia cand suna telefonul mamei daca eram eu. Il lingea cand imi auzea vocea. Si chitaia de fericire. Stia cand intram in curte ca nu poate fi altcineva decat mami lui. Stia sa imi sara in brate cu atata dezinvoltura si naturalete, si stia sa imi arate cat ma iubeste doar prin gesturi, privire si pupaturile pe ochi si nas pe care mi le tragea.
Nu am facut niciun efort ca sa ma iubesca. O facea by default si nu il interesa nimic. Nu m-am chinuit sa ii atrag atentia, si nici sa ma fac ascultata. Stia din voce cand si ce sa faca. Pentru grija minimala: mancare, vaccinuri, apa, rasfatele, pentru o curte mare in care sa alerge nevoie mare, mi-a dat in schimb de un milion de ori mai mult. Mult mai mult.
A fost singura fiinta de pe lumea asta care m-a luat fix asa cum m-a gasit intr-o iarna, si s-a lipit de picioarele mele si statea coada dupa mine. Si nu a mai plecat de atunci. Si nu mi-a cerut sa ma schimb. Si chiar daca eram obosita venea langa mine, si imi pupa mainile si imi aducea boaca sau mingia sa ne jucam. Si nu se supara pe mine daca nu reuseam mai mult de cateva aruncari, fie de oboseala, fie de treaba ce aveam prin casa. El statea umbra dupa mine si ne jucam cu aspiratorul si cu matura, si cu mingiutele cu clopotei.
Ma trezea delicat la 6 dimineata ca sa mergem afara, dar atat de frumos se catara pe mine si ma amusina. Ii auzeam labutele pe parchet si zambeam in somn.
Nu m-a muscat niciodata. Nu m-a marait niciodata. Doar mi-a dat cu varf si indesat dragoste si recunoastere, si liniste, si siguranta. Nu m-ar fi tradat veci, nu mi-ar fi facut rau veci constient. M-ar fi iubit la fel in orice moment in care ar fi respirat.
Singurul lucru negativ in relatia cu el.. faptul ca nu a fost nemuritor.
Pentru ca in rest, mi-as fi dorit sa traiesc asemenea bucurie si siguranta si veselie si in relatiile cu oamenii. Mi-as fi dorit ca relatiile dintre noi, marii si tarii homo sapiens, sa fie la fel line, si lipsite de efort, la fel de naturale si capricioase, ca ma bufneste rasul cand imi aduc aminte cat de incapatanat era cand nu vroia sa faca ceva..
Au fost 4 ani frumosi. 4 ani pentru care ii multumesc ca a fost in viata mea. Si imi cer iertare daca nu am putut face mai mult, sau daca am fost mai temperamentala uneori. M-a iertat. Si m-a iubit oricum.
Care aveti animalute langa voi, iubiti-le si dati-le tot. Cat vor trai vor face tot ce la sta in stare sa va faca fericiti.
Pupa mama pe Tzitzi. Iubeste mama pe Zanul ei. Oriunde ar fi.
Yours,
Me
Cainele meu, Ciuci, alintat si iubit si dorit atat de mult, a murit ieri noapte in niste chinuri groaznice. Chinuri care l-au tinut mai bine de 5 zile, si nu am putut face nimic.
Sper si imi doresc sa ii fi adus si eu bucurie macar pe jumatate din cata mi-a adus el. Primii doi ani din viata lui a crescut langa mine. Apoi la bunica, la tara, la curte, printre flori si capsuni, iubit si alintat nevoie mare de o strada intreaga.
Nu am facut niciun efort ca sa ma iubesca. O facea by default si nu il interesa nimic. Nu m-am chinuit sa ii atrag atentia, si nici sa ma fac ascultata. Stia din voce cand si ce sa faca. Pentru grija minimala: mancare, vaccinuri, apa, rasfatele, pentru o curte mare in care sa alerge nevoie mare, mi-a dat in schimb de un milion de ori mai mult. Mult mai mult.
A fost singura fiinta de pe lumea asta care m-a luat fix asa cum m-a gasit intr-o iarna, si s-a lipit de picioarele mele si statea coada dupa mine. Si nu a mai plecat de atunci. Si nu mi-a cerut sa ma schimb. Si chiar daca eram obosita venea langa mine, si imi pupa mainile si imi aducea boaca sau mingia sa ne jucam. Si nu se supara pe mine daca nu reuseam mai mult de cateva aruncari, fie de oboseala, fie de treaba ce aveam prin casa. El statea umbra dupa mine si ne jucam cu aspiratorul si cu matura, si cu mingiutele cu clopotei.
Ma trezea delicat la 6 dimineata ca sa mergem afara, dar atat de frumos se catara pe mine si ma amusina. Ii auzeam labutele pe parchet si zambeam in somn.
Nu m-a muscat niciodata. Nu m-a marait niciodata. Doar mi-a dat cu varf si indesat dragoste si recunoastere, si liniste, si siguranta. Nu m-ar fi tradat veci, nu mi-ar fi facut rau veci constient. M-ar fi iubit la fel in orice moment in care ar fi respirat.
Singurul lucru negativ in relatia cu el.. faptul ca nu a fost nemuritor.
Pentru ca in rest, mi-as fi dorit sa traiesc asemenea bucurie si siguranta si veselie si in relatiile cu oamenii. Mi-as fi dorit ca relatiile dintre noi, marii si tarii homo sapiens, sa fie la fel line, si lipsite de efort, la fel de naturale si capricioase, ca ma bufneste rasul cand imi aduc aminte cat de incapatanat era cand nu vroia sa faca ceva..
Au fost 4 ani frumosi. 4 ani pentru care ii multumesc ca a fost in viata mea. Si imi cer iertare daca nu am putut face mai mult, sau daca am fost mai temperamentala uneori. M-a iertat. Si m-a iubit oricum.
Care aveti animalute langa voi, iubiti-le si dati-le tot. Cat vor trai vor face tot ce la sta in stare sa va faca fericiti.
Pupa mama pe Tzitzi. Iubeste mama pe Zanul ei. Oriunde ar fi.
Yours,
Me
Imi pare nespus de rau! O SPLENDOARE de animalut...
RăspundețiȘtergere