Religie, spiritualitate, timp, spatiu.. nu conteaza, E acelasi Dumnezeu

Poate ca e vacanta, poate ca e compania minunata, poate ca e o carte pe care abia am terminat-o sau poate ca e primul meu post de pe blog, scris avand in fata o intindere verde si munti in departare, nu stiu ce sa zic. Dar astazi este despre aceasta tema. Si totul pentru ca, in decurs de doar cateva ore, mi s-au deschis noi perspective asupra ei, perspective care m-au facut, din nou, umila.

Am avut si auzit diverse discutii despre reglie si spiritualitate de-a lungul anilor. Argumente pro si contra accederii catre una sau cealalta, blamare sau nu reciproca, sustinatori ai unui concept ca fiind cel absolut, sau altii deschisi la nenumarate posibilitati.

Am preferat mereu sa ma definesc spirituala. Pentru ca, daca exista cinci curente religioase principale, din care au derivat mii de altele si care, fiecare pune granitele si regulile ei proprii, Spiritualitatea mi s-a parut una singura si orientata catre unitate. Mi s-a parut ca imi da mai multa libertate, decat constrangere, in a aduna, pune impreuna, idei, concepte din toate religiile pamantului si a le aplica intr-o forma pe care eu am considerat-o potrivita mie, de relationare cu Tot Ceea Ce Este, cu Dumnezeul meu, asa cum Il vad si simt eu.

Mi-a placut tare imaginea alaturata. A aparut chiar astazi in atentia mea. Si m-a atins puternic, cumuland si informatiile si trairile unei povesti a unui batran ursuz si marginalizat de societatea lui mica, pentru ca era "cinstit si urma regulile strict". Un batran care nu avea multa cultura, care era inteligent si devotat in felul lui, care parea rece si posac, limitat si neintelegator, cand, de fapt, era plin de dragoste, loialitate si sacrificiu pentru cei dragi lui. Cand a avut nevoie doar sa fie acceptat pentru ce era, ca apoi sa arate cata frumusete exista in inima lui. Ca se transformase in toate cele de dinainte pentru ca suferise de copil si a trebuit sa invete sa se descurce singur. Si pentru ca tatal lui l-a invatat sa fie cinstit si priceput, sa isi vada de treaba lui si sa munceasca. Si pentru ca, desi i-a fost greu, a recunoscut ca a gresit judecandu-i si criticandu-i pe ceilalti. Tarziu, dar a facut-o. Si apoi a murit impacat, cu capul cotoiului lui in palma.

M-am regasit in posacimea lui. M-am regasit in ciufutenia lui. M-am regasit in semne de protest si bombaneli, in timp ce deja pornisem sa ii ajut pe altii. M-am regasit judecand si criticand si apoi intelegand ca am gresit.

M-am regasit intorcandu-ma catre Dumnezeu de dimineata cand, asa cum fac in fiecare dimineata, I-am multumim recunoscatoare pentru peisajul din fata ochilor, pentru soarele de pe cer, pentru cocosul tantos din curte care canta nevoie mare, pentru pensiunea in care ne aflam si pentru oamenii minunati pe care i-am intalnit aici, pentru trezire si pentru multe altele. M-am regasit fiind aspra cu mine pentru gandurile critice si pentru judecati. Si am inteles ca trebuie sa incetez sa fiu atat de dura cu mine pentru ca, altfel, nu voi reusi sa fiu mai buna cu ceilalti. 

Dupa ce am auzit, citit, ascultat mai multe pareri despre ce inseamna Dumnezeu pentru religiosi, spirituali sau new age thinkers, am ales sa imi construiesc in suflet biserica mea. Dumnezeul meu. Cel care nu pedepseste, ci este intelegator. Cel care te iubeste neconditionat si nu doar daca faci ce spune El. Cel care a lasat spatiul pentru liberul arbitru si a facut asa ca sa vada daca ne asumam responsabilitatea pentru propriile alegeri. Cel care te educa in fiecare zi si gaseste forme sa iti arate unde ai gresit si modalitati sa repari sau sa schimbi ce nu a mers in viata ta. Dumnezeul meu mi-a adus in viata fix ce a trebuit ca sa inteleg ca nu exista vreo reteta despre cum se aplica acest concept al religiei sau al spiritualitatii. Si ca fiecare e liber sa se defineasca si sa traiasca asa cum simte ca este formula lui de relatie, sau nu, cu Dumnezeu.

Am ales astazi sa fac urari, celor care sarbatoresc Pastele, de pace si liniste, asa cum cred ca a simtit Isus de cand a venit pe Pamant si pana cand s-a urcat inapoi la Cer, lucrand ca sa arate omenirii ceea ce, sub o forma sau alta exprimate, am regasit in toate religiile si spiritualitatea imbratisate: iubirea. De tine insuti si de aproapele tau. Intoarcerea obrazului cand celalalt te loveste. Energia fluida a Universului, cand totul se transforma, cand fiecare gest se multiplica si cand fiecare actiune se propaga in nenumarate forme si pe nenumarate distante din timp si spatiu. Cand gandul capata forma in realitatea ta cand este alinit cu sufletul. Este ca atunci cand spui "Precum in Cer asa si pe Pamant".

Ma bucur de lectiile blande pe care le primesc. Multumesc, Laura mea, ca mi-ai povestit de cartea pe care ai citit-o si la care ai ras cu lacrimi. Recunosc, nu am ras cu lacrimi, dar am ras :) Nu a venit intamplator cartea. Ca de altfel nimic din viata mea nu a venit intamplator. Si ma bucur ca prietenele mele citesc :)

Ma bucur de existenta mea aici si acum. Ma bucur ca Dumnezeu gaseste forme minunat de blande sa imi reaminteasca ce conteaza cel mai mult. Am fost atat de fericita cand am vazut ca sotul meu a inteles ca fericirea mai inseamna pentru mine si doar sa-mi fie prezent, alaturi, pe cealalta perna, cand citesc o carte care se numeste "Un barbat pe nume Ove". Si sa fie si el fericit ca face asta.

Sarbatori cu liniste tuturor.
Yours,
Me