duminică, 18 noiembrie 2018

Era Noului Constant

Traim vremuri tulburi. Vremuri vulnerabile, incerte, complexe si ambigue. Ne facem loc cu
coatele, in fiecare zi, in ceea ce se numeste viata. Nimic nu mai seamana cu ce a fost, si nici ce este azi nu va mai semana cu ce va fi peste treizeci de ani. Cu diferenta ca viteza de schimbare este exponential mai mare acum, decat o simteam in urma cu douazeci de ani. Si poate fi inspaimantator. Groaznic de inspaimantator poate fi. 

Din ce in ce mai vizibil, apar diferentele. Au aparut, ca in orice epoca, curente noi: de la arta, literatura, stiinta, la spiritualitate, religie, politica, educatie a.s.m.d. Suntem nauci intr-o lume a diferentierilor continue, asidue, unde mai apare intr-o zi cate cineva cu o idee, viziune, fapta sau provocare. Ne schimbam perceptiile, filozofiile de viata, ne descoperim parti din noi pe care nu am stiut vreodata ca le avem. Ajungem sa vedem lucrurile, trairile, viata, relatiile de la un cu totul al nivel. Un nivel nou, care ne sperie, pentru ca, din ce in ce mai mult, perceptia noastra se deschide, se clarifica. Parca piesele de puzzle se pun impreuna si imaginea de ansamblu capata sens. Si capata sens mult mai repede ca inainte.

Insa, ca sa ajungem la aceasta perceptie, trebuie sa facem fata asaltului de adepti ai fiecarui curent. Fiecare stie mai bine, sustine mai bine ca ce a invatat este de fapt adevarul absolut si ca detine cel mai bun instrument, cea mai buna metoda de abordare in evolutia pe orice nivel pe care tu esti deschis sa evoluezi. Trierea, din toata aceasta masa si tot acest amalgam de informatii, este cea mai grea. Si cred ca tinerii, copiii in mod special incep sa capete niste capacitati de triaj mult mai performante decat noi, adultii. Si asta pentru ca sunt nevoiti, nu pentru ca le place. Dar si pentru ca ADN-ul lor le-a adus la nastere un dar al cunoasterii acumulat de predecesorii lor. Am senzatia ca ei doar au nevoie sa isi aminteasca cum se face. De fapt, noi toti cred ca avem aceste cunostinte in noi. Doar ca avem nevoie sa ne trezim din somnul uitarii.

Sa ramai centrat in tine si sa sa iti asculti simturile, sa fii prezent si sa absorbi complet sau nu informatia care vine, ramane, cred eu, cea mai mare provocare a timpurilor pe care le traim. Apoi, sa supui analizei si sa incepi triajul, sunt urmatoarele provocari. Sa alegi in ce sa crezi, dupa ce convingeri sa iti ghidezi viata, ramane un antrenament de gherila. Un antrenament pe care, fie ca ne place, sau nu, suntem nevoiti sa il facem zilnic. Culmea e ca, in acest timpuri de evolutie a rasei umane, cine si ce esti astazi, este posibil ca peste un an sau o luna sa se schimbe. Asta e ajustarea la noile coordonate pe care le primim: adica la rezultatele vietii nostre. E simplu: la cat de fericiti sau nefericiti suntem. In functie de asta, stim daca ramanem pe drumul pe care ne-am dus pana acum, sau traversam strada. Si nu pe la semafor. Ci viram brusc dreapta, caci asta, la sfarsitul zilei, se cheama supravietuire si selectia speciei.

Punctul la care vroiam sa ajung este aceasta "triere". Avem simturi si intelect care ne ajuta. Oricare dintre metode ar fi, cred ca este mare nevoie sa facem aceasta triere. Dar, ca sa o faci, cred cu putere ca trebuie sa iti ramai fidel tie insuti. Ani de zile am refuzat sa imi ascult instinctul. Am zis ca logica primeaza. Apoi, am ajuns sa cred intr-un echilibru intre cele doua care sa ma ajute sa fac alegerile. In ultimii ani am invatat sa imi asum sa accept, sa imbratisez doar idei, concepte, notiuni, comportamente care am simtit ca imi fac bine. In esenta, valorile de baza, cele care m-au ghidat o viata, au ramas aceleasi. S-au ajustat celelalte, care te ajuta sa innoti cu succes prin tumultul raului vietii proprii.

Unii vin puternic spre tine cu informatii care simti ca te limiteaza, te conditioneaza, te controleaza, te fac sa te simti mic, simti ca vor sa te reduca din plinatatea si frumusetea care esti. Si acest avant al lor il resimti ca un val de energie care dizloca. Atat de puternic vin. Si totusi, dupa ce te-ai descentrat putin, dupa ce te-ai ajustat la impulsul primit, incepi sa-ti calibrezi raspunsul sau lipsa lui. Si simti. Si simti. Si simti. Si mai simti inca o data. Si intelegi ca nimeni si nimic nu iti poate spune, mai bine ca interiorul tau, ce iti face bine sa accepti sau nu. Iar ca sa faci acest lucru, este nevoie sa iti aduci aminte si sa iti accesezi puterea dinauntru. Uneori o diminuam, o pisam pana ajunge praf. Atat de mult ne sperie maretia proprie. Alte ori, cumva, cand ajungem la marginea zbuciumului interior, o zarim ca apare deodata, maestuoasa, imensa, gigantica, atat de mare pe cat e universul nostru interior de care noi habar nu aveam.

Nimic nu este intamplator. Tot ce vedeam, auzim, ne este adus la cunostinta sau descoperim prin propriile experinte si trairi, toate vin ca o completare la ce credeam ca nu stim. Diferenta dintre unii si altii, de la cultura, religie si credinte, la capacitatile de adaptare, transformare, constructie a sinelui difera atat de mult. Insa, ca in StarTrek, tind sa cred ca aceste diferentieri, la sfarsitul zilei, anului sau erei, vor fi cele care ne vor aduce impreuna, pentru totdeauna. Nu este nevoie sa fim identici cu totii, este nevoie doar sa ne adunam triburi si triburi cu oameni asemanatori, triburi care sa fie complementare altor triburi, si prin dorinta realizarii unui tel comun sa ne punem laolalta capacitatile. Acel ceva ce ne face diferiti unii de altii, dar totusi necesari unii altora, pentru a ajunge, intr-un final la pace, intelegere.

Avem cu totii in noi atat lumina, cat si intuneric. Atat inceputul, cat si sfarsitul. Avem lupte de rezistenta impotriva fricilor insuflate.
 
Cred intr-o infinitate de informatii care ne vor bantui generatii intregi si care nu vor renunta sa apara sau sa se transforme. Vom avea de facut fata unei vieti cu totul noi fata de ce am stiut pana acum. Pentru ca ziua de maine este supriza. Si pentru ca imi plac surprizele din ouale Kinder, stiu ca voi apuca zorii de maine pentru ca am incredere in puterea din mine. 
Cred cu adevarat ca "informatia este putere". Dar mai cred in informatia corecta si justa pentru fiecare. Ce mie imi ajuta, poate tie iti distruge. Poti alege sa infuzezi informatia sa sa o ignori. Orice ai nevoie ca sa te mentii intreg la minte si la suflet.

Yours,
Me

vineri, 19 octombrie 2018

Riscul de a fi tu insuti/insati




Asta cred ca este o tema ce va fi vesnic de actualitate. 
Intr-o lume condusa de acel "politically correct" sau de coveniente sociale, credintele de care suntem inconjurati si cu care crestem gen "se cuvine sa", mie una mi-au pus nervii la incercare de mic copil. Oi fi fost eu mai rebela din nascare, dar la mine nu a functionat niciodata cu "trebuie sa". 

Asa ca, intr-o lume unde auzi acest "trebuie sa" de iti vine sa mori de zece ori pe zi, am ales sa:
- contest acest "trebuie" de fiecare data cand pentru mine nu facea sens;
- cer explicatii cand aud "minunatul" cuvant inainte sa ma apuce spumele;
- verific daca facand ce "trebuie" raman aliniata mie insami si valorilor mele personale.

Cu alte cuvinte, am ales la un moment dat, dupa ani de auto-control la niste cote inimaginabile, sa fiu pur si simplu cum sunt, fara a mai lua in considerare daca aluilalt ii place sau nu aspectul. Asta era treaba lui/ei si, atata timp cat nu ii faceam rau omului, am ales sa ma pastrez autentica.

Am ajus aici dupa ce "am inghitit" ani de zile aceste cuvinte ucigase: "nu se face", "nu se cade", "trebuie sa" etc. Am inghitit pana am ajuns sa traiesc niste revolutii interioare fara precedent, care m-au paralizat si mi-au distrus relatia cu mine insami si cu ceilalti, greu, dar dar greu de reparat.

A avut grija Universul sa imi arate unde greseam, sa imi aratate ca nu aceea era calea. Sa imi arate ca daca esti diferit, gandesti diferit, te comporti diferit, ai valori diferite nu inseamna ca tu, ca om, esti gresit. Nu. Esti doar altfel. A alege sa ramai "altfel" presupune multe schimbari de abordare la nivel personal. A presupus o asumare completa a cine sunt, cu bune si mai ales nebune. A presupus sa invat sa ma detasez de opiniile celorlalti si sa nu ma mai intereseze deloc capra vecinului. Nu face sens. Ce-i al meu e pus de-o parte. Ce am nevoie sa am, imi va da Doamne si aia e. Cat e sa fie pe lumea asta, aia e. Nu exista termen de comparatie "restul lumii". Fiecare e cu drumul lui in viata.

Alegand sa fiu exact asa cum sunt, mi-am asumat si riscul de a nu fi pe placul multora. Si este perfect ok. Nu este nevoie sa fiu amica, sau mai mult, cu cine nu ma accepta pentru cine si ce sunt, cu cine incearca sa ma schimbe pentru ca asa se simt ei confortabili, cu cineva caruia ii pasa de mine, ca om, suficient de putin incat sa prefere sa ma critice si sa ma vorbeasca pe la spate, in loc sa-mi spuna ochi in ochi, cu mai multa sau mai putina delicatete, unde gresesc sau daca i-am ranit fara sa vreau. Nu, multumesc.

Aleg, in schimb, sa astept sa apara in drumul vietii oameni asemeni mie, deschisi sa impartasim lucruri, sa invatam unii de la altii. Aleg sa se cearna din lume, oamenii care imi sunt meniti ca sa cresc, sa ma dezvolt, sa ma schimb, sa ma imbunatatesc, pentru ca asa este spre binele meu, nu pentru ca "trebuie" sau "se cade sa". 

Aleg sa fiu eu insami si cu asta imi asum mai multa solitudine, mai putine apeluri telefonice si mult mai mult timp de investit in ce conteaza: eu, familia mea, prietenii mei adevarati. Timp pentru admiratul naturii, mustacitul la soare, bananait prin librarii cu orele, facand mandale sau pomi de Craciun din noiembrie, ascultand povesti de la oameni care ma inspira, concurand cu lenea pentru o conditie fizica, cat se poate de buna ca sa fiu in parametrii de functionare pentru intreaga-mi complexitate si tot asa. 

Aleg constient sa nu fiu pe placul celorlati, multi, care sunt ei, dar sa imi fiu pe plac mie. Ma scuteste de multa energie pierduta aiurea. Si imi da voie sa dorm noaptea, pe perna mea, maxim de implinita si linistita.

Datorez acest moment de implinire sufleteasca multor oameni, multor ingeri pe care mi i-a trimis Doamne, multor esecuri personale, multor nopti pierdute in ganduri, framantari, frustrari si lacrimi pe obraz, multor dureri de suflet care se faceau simtite fizic. Datorez recunostinta cu toptanul celor care mi-au oferit compasiune in momentele mele grele de ajustare la realitatea inconjuratoare si a mea proprie.

Un indemn doar: creati si voi spatiu ca ceilalti sa poata sa isi traiasca autenticitatea, sa fie fericiti si impacati cu ei. Nu este nevoie decat sa ii lasati. Asa facem lumea mai buna, mai calda, mai iubitoare.

Yours,
Me

joi, 11 octombrie 2018

16 ani si un parfum

Up in the air. De cate ori vin aici simt cum se dezleaga ideile, cum creste inspirația, cresc in intensitate simturile, 
ma percep cu mult, mult mai prezenta in mine si constienta de sine, pot fi cu mult mai atenta la ce imi trece prin minte si suflet si pot explora in voie orice idee. So, maxim de deschidere la aceasta ora.

Citeam, datorita grijii barbatului meu, ultimul numar din revista ELLE. A ajuns sa ma relaxeze cititul unor astfel de reviste acum pentru ca, in ani, calitatea articolelor a evoluat. Nu toate ma atrag, dar sunt unele care chiar ma prind. Abordarea s-a schimbat. O citesc si rasfoiesc cand simt nevoia de detasare completa. In calatoriile scurte este ideala, tocmai pentru ca imi e usor sa iau dupa mine si pentru ca este unul din momentele cand pot sa savurez linistita, fara întreruperi, timpul meu de femeie, de care am nevoie din cand in cand. Revista are loc oriunde, e suficient de usor de citit si cu un numar de pagini rezonabil, astfel incat sa ai ocupata cu ceva placut cel putin o ora si jumătate in avion.

Am gasit in acest numar doua articole cu referire la parfumuri. Nu am fost niciodata o femeie a machiajelor sau ținutelor mai sofisticate si nu m-am omorat dupa bijuterii sau oja pe unghii mereu. Insa niciodata, dar niciodata, inca din adolescenta, nu mi-a lipsit un parfum. Dupa revoluție, prin 1997, începeam sa prind gustul si bucuria acestora. Primul parfum, care imi amintesc ca mi-a furat pe deplin atentia, a fost Little Black Dress de la Avon, parca. Exploram, in acea perioada, diverse esente, tocmai pentru ca abia începeam sa cunosc lumea lor si nu aveam idee clara despre care imi placeau. Stiam insa ca aveam tendinta spre mirosurile mai puternice, cu nuanțe masculine.

Little Black Dress iesea cu totul din aceasta categorie, fiind complet opusul. Era dulce, elegant, feminin, delicat, de purtat seara, asortat la o rochie neagra de cocktail, cazuta pe umeri si o pereche simpla de cercei aurii, cu un ruj rosu, intens pe buze si doar o atingere de rimel negru pe gene. Diafan, ca senzație, am realizat ca a fost primul parfum care mi-a impus sa il port la o ținuta tipic feminina, adica atipic stilului personal, mai baietos pe atunci. Parca imi spunea in șoapta: “Acum trebuie sa ai grija cum te comporți. Nu uita, esti o domnisoara.” Si sa ma comport ca o domnisoara era pentru mine o adevarata provocare pe atunci.

A fost un parfum care mi-a dat emotii prima oara cand l-am pulverizat pe gat. M-a speriat cat de feminin era. Mi-a deschis niste perspective complet noi despre mine insami si nu m-am retinut de la a-l incerca, desi imi era frica de muream.

Acest parfum m-a invatat ce inseamna sa traiesti experienta mirosului oriental-florale. Cum se simte impregnat in piele pentru ore intregi, este o poveste fara cuvinte. Cum imi mirosea pardesiul si a patra zi, dupa ce il purtasem cu minunata rochie neagra, cand am experimentat cum era sa porti un parfum si tocuri, mi-a ramas si acum in memorie. O sa radeti, dar a fi femeie, pentru mine, este o perioada de explorare si incercari ce tine de circa 24 de ani, cu ons and offs.

L-am tinut minte. M-a marcat. Asa cum, la fel de bine, mi-l amintesc pe al doilea care si-a pus amprenta pe simturile mele olfactive si cu atat mai mult pe trairile pe care mi le-a dat. Despre acesta, data viitoare insa.

Revenind la parfumul de astazi, sincer, nici nu mai stiam cat de vivid mi-au ramas in memorie trairile pe care mi le-a dat. Cu anii, am ajuns sa am bucuria de a putea experimenta o mulțime de alte brand-uri. Esenta invataturii a ramas aceeasi: daca un parfum nu te transpune in Tara Minunilor, nu e parfumul potrivit pentru tine.

Poate ca ar mai fi multe de spus despre cate trairi noi a oferit Little Blak Dress unei adolescente de 16 ani. Cum ar fi de spus si despre esențele indraznete care il compuneau: ciclama, caisa, caprifoi, bujor roz, gardenie, ylang-ylang, acorduri lemnoase, mosc alb, prune. Nu conteaza cat platesti pe un parfum, sau ce marca e. Conteaza cum fuzionează cu chimia pielii tale si in ce mod iti transforma mirosul natural. Era o infuzie de petale de flori, de lemn dulce si muschi de copac, as mai adauga eu. Asa il simteam: o explozie a unei gradini in mijlocul padurii tropicale.

Am vazut o scena intr-un film in care eroina principala era intrebata de un copil despre ce culoare si gust credea ca ar putea avea mirosul parfumului pe care il purta. Era halucinanta intrebarea, care nu putea fi adresata de o altfel de curiozitate decat cea a unui copil. Mi-am amintit acum, in timp ce scriu. Cred ca pentru Little Black Dress raspunsul ar fi: galbenul lamaie si gust de soc.

Parfumurile creaza trairi si deschid portaluri de explorare noi ale simturilor si perceptiilor despre propria persoana, la care nu te astepti. E nevoie de curaj sa le incerci pe unele. Altele iti vin firesc de usor sa le aplici la incheietura mainii. Insa fara excepție, vor povesti celorlati despre tine, cu mult inainte ca tu sa o faci. Nu au nevoie decat sa inspire si sa inchida apoi ochii, pret de cateva nanosecunde. Atat va dura sa afle despre o farama din gigantescul tau univers interior. Si deja e un inceput.

Welcome into my Wonderland :)

PS: acest post nu contine plasare de produs.

Yours,
Me