Pledoarie pentru creier
Pai, mai toti in viata asta cred ca am vazut vreun film, sau zece, citit vreo carte, sau zece, care printr-o fraza, scena, imagine, rand ne-au inspirat pe moment, ne-au deschis ochii spre orizonturi nestiute, lumi ascunse, trairi neimaintalnite, filozofii noi sau vechi, spre... intinderea nesfarsita a ce poate percepe creierul si sufletul tau ca exista.
Asa am fost si eu lovita de revelatii cu ocazia vizionarii unor pelicule, citirii unor carti, ascultarii unor oameni povestind etc, si mi-am jurat atunci ca nu voi uita niciodata ce am descoperit in vremile acelea si sentimentul de bucurie si implinire si mai cum o fi fost cel pe care l-am trait. Aiurea! M-am lasat luata de val si am pus in cui revelatia mea si nici nu aveam habar, luni si ani dupa aceea, ca instrumentul pentru linistirea apelor teritoriale ale persoanei mele era fix acolo.
Asa mi-am adus aminte ce spunea Eleanor Roosevelt: "No one can make you feel inferior without your permission". Si asa mi-am mai adus aminte ca in "Papillon" cat si in "Invictus", ideea general impartasita era ca ce ai in cap (invataturile, stiinta, capacitate, inzestrare de la mama natura) si in suflet (experienta trairilor, deschiderea catre Univers si catre tine insuti, forta si frumusetea) nu ti le poate lua nimeni niciodata. Sunt ale tale. Si in viata o poti lua oricand de la capat cu ce ai. Niciodata nu vei fi sarac lipit pamantului cand stii ca, in baza la ce ai, poti porni de la capat, de jos, din mocirla, catre scarile de marmura ale palatului de pe plaja din Maldive.
Niciodata nu vei putea spune ca nu ai cu ce sa o iei de la capat. Te-ai minti pe tine cu buna stiinta, si pacat ca te-ai autosabota, fara sa te gandesti ca acum vei avea sansa sa traiesti la cote de zece ori mai inalte bucuria si implinirea, oricare si oricum le-ai construi tu.
Cine ai devenit tu astazi, nu poate darama nimeni, decat daca tu lasi. Exact cum spunea marea Prima Doamna a Americii la vremea ei. Si cred ca nici Henley nu a fost vreun nebun cand a scris poemul ce a dat nastere unui film senzational, din punctul meu de vedere.
Traiesc o bucatica mirifica din viata mea, unde in globuletul meu de cristal, cu perete antiglont si izolat fonic, nu poate intra nimic si nimeni pentru ca nu vreau eu. Pentru ca am treaba sa stau linistita si sa calatoresc in lumi departate si frumoase, sa visez cu ochii deschisi sa cred si sa sper numai si eminamente in si pentru lucruri misto, pentru ca nici asta nu imi poate lua nimeni: dreptul la vise, dorinte, placeri, surprinderi.
Nu mai am zile de concediu pentru anul asta decat vreo cinci, si tinand cont ca vara curge si eu nu pot sa ma intrevad pe puntea unui vas gen "Printesa nu stiu cum" care taie Mediterana in doua spre alte meleaguri si plaje ascunse, profit de faptul ca am un creier cu o imaginatie fantastica si cu o putere si ambitie surori cu incapatanarea, pentru a-mi desfasura vacanta mea in cada, scufundata sub o patura imensa de apa inmiresmata cu diverse saruri si petale de nu stiu ce flori exotice, ca sa ma duc la plaja in Cuba, sa ma dau cu schiurile in Mallul din Abu Dhabi, sa ma plimb aiurea prin parcul Wicklow din Irlanda, sa urmaresc cum arata umbrele Taj Mahalului la apus, sa urc muntii Tibetului imbracata de iarna in mijlocul verii, sa vizitez padurile Cambodgiei in bocanci si cu alifii pentru muscaturi de insecte, sau sa ma plimb pe pista fierbinte de pe vreun portavion din flota Topgun - Baza Aeriana de Instructie a Marinei Militare Americane, rasuncind o tigara in coltul gurii si ascultand vantul fluierand pe langa ureche....
Nu imi poate lua nimeni timpul petrecut cu si pentru mine. Nu imi poate lua nimeni crezul ca exista iubiri dincolo de ce se intelege si se vede, nu imi poate lua sentimentul de liniste si plenitudine cand ma gandesc ca pot alege, am dreptul sa aleg sa traiesc simplu si frumos. Nimeni nu imi poate lua zambetul de pe buzele rosii de astazi pentru ca sunt OK! Imi e dor de tata, de Ciuci... Imi e dor de ei, dar ce mi-au lasat in urma ma ajuta din nou si din nou sa invat despre mine si viata mea lucruri noi. Sunt uimita de cum ma simt si de cum respir si de cum intampin in fiecare zi orele diminetii..
Am plecat departe astazi, dragii mei. In locuri pe care le pot vedea si simti nu doar fiind acolo, ci doar gandind acolo. Am un creier (de fapt o formatiune cerebrala) care mi-a aratat ca pot face multe minunatii cu el. Desi se spune ca este cel mai mare mincinos al corpului uman, totusi este tot el acela care, in felul lui, te invata cum sa il folosesti. Lasand astfel loc si sufletului sa convietuiasca impreuna, fara razboaie interminabile si fara sens... El, Maestrul, m-a ajutat sa scriu si postul asta. Si ma bucur. Am un creier si "Am doua suflete, unul care se-ntampla si celalalt care e pe cale sa se-ntample." (Multumesc Andreea lui Anndrei - http://anndrei.ro/ )
Yours,
Me
Asa am fost si eu lovita de revelatii cu ocazia vizionarii unor pelicule, citirii unor carti, ascultarii unor oameni povestind etc, si mi-am jurat atunci ca nu voi uita niciodata ce am descoperit in vremile acelea si sentimentul de bucurie si implinire si mai cum o fi fost cel pe care l-am trait. Aiurea! M-am lasat luata de val si am pus in cui revelatia mea si nici nu aveam habar, luni si ani dupa aceea, ca instrumentul pentru linistirea apelor teritoriale ale persoanei mele era fix acolo.
Niciodata nu vei putea spune ca nu ai cu ce sa o iei de la capat. Te-ai minti pe tine cu buna stiinta, si pacat ca te-ai autosabota, fara sa te gandesti ca acum vei avea sansa sa traiesti la cote de zece ori mai inalte bucuria si implinirea, oricare si oricum le-ai construi tu.
Cine ai devenit tu astazi, nu poate darama nimeni, decat daca tu lasi. Exact cum spunea marea Prima Doamna a Americii la vremea ei. Si cred ca nici Henley nu a fost vreun nebun cand a scris poemul ce a dat nastere unui film senzational, din punctul meu de vedere.
Traiesc o bucatica mirifica din viata mea, unde in globuletul meu de cristal, cu perete antiglont si izolat fonic, nu poate intra nimic si nimeni pentru ca nu vreau eu. Pentru ca am treaba sa stau linistita si sa calatoresc in lumi departate si frumoase, sa visez cu ochii deschisi sa cred si sa sper numai si eminamente in si pentru lucruri misto, pentru ca nici asta nu imi poate lua nimeni: dreptul la vise, dorinte, placeri, surprinderi.
Nu mai am zile de concediu pentru anul asta decat vreo cinci, si tinand cont ca vara curge si eu nu pot sa ma intrevad pe puntea unui vas gen "Printesa nu stiu cum" care taie Mediterana in doua spre alte meleaguri si plaje ascunse, profit de faptul ca am un creier cu o imaginatie fantastica si cu o putere si ambitie surori cu incapatanarea, pentru a-mi desfasura vacanta mea in cada, scufundata sub o patura imensa de apa inmiresmata cu diverse saruri si petale de nu stiu ce flori exotice, ca sa ma duc la plaja in Cuba, sa ma dau cu schiurile in Mallul din Abu Dhabi, sa ma plimb aiurea prin parcul Wicklow din Irlanda, sa urmaresc cum arata umbrele Taj Mahalului la apus, sa urc muntii Tibetului imbracata de iarna in mijlocul verii, sa vizitez padurile Cambodgiei in bocanci si cu alifii pentru muscaturi de insecte, sau sa ma plimb pe pista fierbinte de pe vreun portavion din flota Topgun - Baza Aeriana de Instructie a Marinei Militare Americane, rasuncind o tigara in coltul gurii si ascultand vantul fluierand pe langa ureche....
Nu imi poate lua nimeni timpul petrecut cu si pentru mine. Nu imi poate lua nimeni crezul ca exista iubiri dincolo de ce se intelege si se vede, nu imi poate lua sentimentul de liniste si plenitudine cand ma gandesc ca pot alege, am dreptul sa aleg sa traiesc simplu si frumos. Nimeni nu imi poate lua zambetul de pe buzele rosii de astazi pentru ca sunt OK! Imi e dor de tata, de Ciuci... Imi e dor de ei, dar ce mi-au lasat in urma ma ajuta din nou si din nou sa invat despre mine si viata mea lucruri noi. Sunt uimita de cum ma simt si de cum respir si de cum intampin in fiecare zi orele diminetii..
Am plecat departe astazi, dragii mei. In locuri pe care le pot vedea si simti nu doar fiind acolo, ci doar gandind acolo. Am un creier (de fapt o formatiune cerebrala) care mi-a aratat ca pot face multe minunatii cu el. Desi se spune ca este cel mai mare mincinos al corpului uman, totusi este tot el acela care, in felul lui, te invata cum sa il folosesti. Lasand astfel loc si sufletului sa convietuiasca impreuna, fara razboaie interminabile si fara sens... El, Maestrul, m-a ajutat sa scriu si postul asta. Si ma bucur. Am un creier si "Am doua suflete, unul care se-ntampla si celalalt care e pe cale sa se-ntample." (Multumesc Andreea lui Anndrei - http://anndrei.ro/ )
Yours,
Me
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere