Cu sfarsitul in minte...

       La cafea, de dimineata, cu colegii... E marti. E mai rau ca luni. Nu iti vine sa crezi ca esti la lucru cand inca sunt concedii. De fapt, nu iti vine sa crezi ca s-a dus mai mult de jumatate de an. Vorbim despre copii lor, despre viata, despre vanzari, etc... Dar mi-a atras atentia similaritatea subiectului discutat deunaseara cu cel de azi: care este rostul vietii?
       Te duci la servici, muncesti, vi acasa, faci curat, faci mancare, speli, calci, te vezi cu niste prieteni, citesti trei pagini dintr-o carte, joci un joc pe calculator, uzi o floare, te bagi la somn, iar la servici, te vezi iar cu niste prieteni.. Mai faci niste copii, umplii ziua si uiti de tine caci acum conteaza ei, si la sfarsit cu ce ramai pentru tine? Unde a disparut adrenalina din tinerete sau cu care te-ai obisnuit? E hilar!!!! Iti vine sa razi, nu?! Totul pare un banc sec... dar...
       Cred ca totul incepe cu sfarsitul....
       Ma rezem de speteaza scaunului si ascult traficul de pe sosea... "Totul incepe cu sfarsitul...." Si ma gandesc, la 80 de ani, cand poate oi fi indeajuns de fericita sa ajung, ce as vrea eu sa vad cand intorc paginile timpului? Ce as vrea eu sa aud spunandu-se despre mine in timp ce ma baga sub pamant sau ma imprastie in trei zari?
       Si se deruleaza o intreaga poveste... Si dragii mei, aceasta este povestea pe care o vad cu ochii mintii, si o traiesc cu inima.. Este povestea dupa care imi ghidez viata. Este povestea in care cred cu atata tarie, incat nimic nu ma poate zdruncina. Nici macar o zi mai proasta a mea, sau a celor apropiati. Ma tin cu dintii de lucrurile, gandurile, trairile care ma fac fericita. E atat de usor sa permiti sa fii nefericit. Este atat de usor sa te lasi calcat de Egoul tau care nu poate exista decat daca creaza continue probleme, si nu se simte definit daca nu tranziteaza furtuni. Si pare atat de greu sa accepti ca de fapt fericirea consta in lucruri simple. In zambetul iubitului/iubitei, in linistea diminetii cand iti bei cafeaua, in imbratisarea lui/sau ei cand te trezesti..
        Da, lucruri simple. Nu putem accepta ca este atat de simplu totul, si ne apucam sa creem scenarii si sa complicam Universul. Pana si EL iti arata ca este atat de simplu. Pana si EL iti spune in modul lui ca ai dreptul la fericire, ai dreptul absolut!! Ajungi in viata sa te bati cu tine ca sa poti accepta lucrurile acelea care te fac realmente fericit!!! Zici ca te nasti ca sa inveti lectia asta!!!
        Cand lucrurile merg bine, incep sa apara monstrii! Incep sa tropaie armate in creierii tai care spun: "E prea simplu ca sa fie bine! E prea usor!"
        Cu sfarsitul in minte... Ma tin cu dintii de el, si de visele mele, si nu renunt, va jur, nu renunt.. Fac pledoarii pentru aceasta abrodare! Duc lupte si cu mine uneori sa nu ma abat de la drum! Vreau ce vad la sfasitul vietii mele.. Vreau cu tarie sa traiesc acele clipe, pentru ca acum traindu-le, doar prefacandu-ma ca sunt deja indeplinite, imi dau o stare senzationala de multumire sufleteasca, satisfactie! " I won! Eu am invins viata, nu ea pe mine!"
        Si cred ca asta este una din filozofiile desprinse de omenire dupa mii si milioane de ani de evolutie celulara: "Traieste tu viata, nu lasa viata sa te traiasca pe tine"

Yours,
Me