I have a dream...

Press "Play", apoi citeste....



Au trecut ani multi de cand am plecat de acasa, in cautarea identitatii mele, a independentei, a visului meu...

Si am mers cu valul, am incercat joburi si joburi, a aparut necesitatea financiara, s-au intamplat multe, a inceput scoala, am crescut, au aparut responsabilitatile, si eu am mers cu ele cum au venit. Am trait lucruri noi, am invatat, am experimentat senzatii, trairi, relatii sociale, de cuplu, de prietenie, s-au cernut ca prin sita toti si toate... si ma regasesc astazi, pe pervazul ferestrei, gandindu-ma: "Oare visele mele, ce s-a intamplat cu ele??"

"In viata nu faci numai ce iti place..!" suna vocea pragmatica a parintilor, si a unui prieten. Well, asta era unul din vise: sa fac ceea ce imi place. Sa nu simt ca lucrez, sa nu simt orele si zilele cum se scurg, sa fac ceva ce sa ramana amprenta mea pentru posteritate, sa fie ceva diferit, care sa conteze, care sa aibe o utilitate. Partial, fac ce imi place. Dar, ramane acest "dar"...

Vreau sa trezesc in oameni acea constiinta de sine, de ce si cine sunt ei, ce ii defineste, cate sanse imense au sa dezvolte potentialul pe care il detin, sa ii ajut sa constientizeze acest potential, sa se foloseasca de cea mai tare gaselnita a naturii - creierul. Sa isi lase imaginatia sa alerge pe campii ca pur exercitiu de relaxare, sa aibe CURAJUL sa viseze cu ochii deschisi chiar daca primesc mailuri cu facturi de plata sau restante la banca, totusi nimeni si nimic nu ne poate lua asta: posibilitatea de a visa, de a crea, de a dezvolta cine suntem. Ne pot lua casele, masinile, caii de la bicicleta, dar nu si ce construim noi in noi. Nu stiinta noastra, nu experienta castigata, nu cartea citita, nu respectul de sine, nu intelepciunea! Orice, dar nu aceste lucruri. Nu ne pot lua fundatia.

Oare cati dintre noi cred asta? Oare cati primim educatia asta, de a nu ne fi teama de cine suntem si ce putem face? Oare cati invatam sa nu ne condamnam singuri, sa nu ne limitam, sa acceptam, sa iertam? Oare cati stim sa dam celui de langa noi ce are nevoie, fara sa asteptam ceva in schimb?

Oare....
Oare altruismul este pe cale de disparitie? Oare stim sa facem numai tampenii, iar raul primeaza si va fi din ce in ce mai usor sa fim indiferenti, sau sa lovim in celalalt ca sa ne facem drum in viata?....

I have a dream. To make everyone I meet to remember that he/she posseses a brain, a will, and the possibility to do whatever they want. And that a smile, someday, to an old lady sitting on the banch to rest, is not hurting their faces, nor costs something... Vreau sa le arat din cate caramizi sunt construiti, sa le arat ca daca dau la o parte toate constrangerile sociale, culturale, si de care mai vor ei, se regasesc ei, goi, cu ei insisi in acelasi loc, cu capacitatile si puterile lor. Si ca a fi diferit, special, doar prin simpla dorinta sa aduca la suprafata tot potentialul pe care il au, nu ii face ciumati, si nici renegati ai societatii. Ci vor aduce pe langa ei alti oameni deschisi, capabili, de la care nici nu viseaza cate vor invata. Pt ca lucrurile, oamenii, se cern, se culeg, se aleg.

Am crezul ca se poate. Am crezul ca nu imi voi mai uita visele pe drum. Am crezul ca nu ma voi trezi la 70 de ani si ma voi intreba: "Dar oare eu de ce nu am facut ce am dorit si simtit?!" Si sa raman cu goluri si multe semne de intrebare...

E adevata, poate ca imi lispesc curajul si inconstienta de la 18 ani, dar spiritul de aventura si curiozitatea nu au murit. Nu a murit admiratia for a beautiful mind and spirit. Am tot timpul din lume sa incerc orice drum aleg. Si imi voi da sansa ca, in ciuda la ce considera altii ca le datorez, sa imi urmez visele... Asta ne ramane din toata nebunia si alergatura asta haotica si disperata uneori: sa ne vedem visele cu ochii...

Este racoare afara... Inainte sa adormiti insa, va mai amintiti care erau visele voastre? Sper ca nu ati uitat...

P.S. Cosmin, multumesc pt acceptul tau de a folosi fotografii facute de TINE pe blogul meu. Ma simt onorata. Keep following your dream too..

Yours,
Me