Nu as schimba nimic

E 23:42, intr-o zi de marti, in proaspatul 2012.. Un trilion de ganduri pe secunda imi sageteaza creierii agasati de atata procesare aiurea. Multa procesare aiurea. Esenta putina pe care din rasputeri incerc sa o pastrez, este traducerea sentimentelor pe care le incerc privind o fotografie si simtind un parfum...

Nu as schimba nimic din viata mea. Nici cel mai mic gest. Realizez ca toate au fost sa fie asa. Cu dureri, cu bucurii, cu socuri, cu surprize, cu pasi de facut si munti de traversat. Nu as schimba nicio secunda pentru ca altfel, poate nu as mai fi ajuns sa il iubesc atat de mult, sa ma bucur de el atat de mult.. De barbatul de langa mine...

Nu as fi ajuns sa imi privesc cu alti ochi familia. Nu as fi ajuns sa inteleg ca nu e rolul meu sa ma amestec in mersul lucrurilor. Merg inainte si observ. Invat. Nici analiza nu o fac decat cu mare grija sa nu judec. Nu am dreptul asta. Nimeni nu il are.

Si da, inca o data, nu as schimba nimic. Nu pot interveni in cursul lucrurilor din vietile altora. Este destinul lor, este decizia lor, si chiar daca imi e greu sa o accept si traiesc direct urmarile acestor decizii ale lor, totusi, nu sunt atat de mare ca EL ca sa pot si sa vreau sa intervin.

Pastrez respect stramosilor mei si incerc rabdare pentru contemporanii mei. Sunt departe de suprematia absoluta a intelepciunii. Insa mi-am promis sa incerc sa fiu asa cum in mod natural mi-ar fi greu, si cum multi nu incearca sa fie: calma, lucida, rabdatoare inainte de toate, si cat pot de inteleapta. Vreau sa generez liniste pe langa mine. Liniste, incredere, putere, energie, curaj, credinta, zambete si fericire. 

Am inceput de cateva zile sa fac niste pasi marunti. Sunt sigura insa ca, pe cat de mici si nesiguri sunt, ma vor duce catre lucruri marete pentru mine si ai mei. Multumesc la Dumnezeu pentru experientele traite. Fara ele nu as fi fost aici. Si nici unde voi fi peste 50 de ani. 

Ma bucur de oamenii pe care ii iubesc. Ma bucur de modul in care ii iubesc. Si ma straduiesc sa nu dezamagesc. Ma straduiesc cat pot. 

Look arround... What do you see?

Yours,
Me


Comentarii

Postări populare