Am indraznit sa uit de TOT!
Daca suntei cititori mai vechi ai blogului acesta, ati observat deja sinusoidele vietii mele de zi cu zi. Si o sa ziceti: "Bai, asta e inconstanta! Are o problema!". Iar eu v'as raspunde: "Dude, citeste descriptio Moldavie din dreptul pozei si vezi ce zice acolo: "traiesc in extreme". Asa ca va reamintesc, is me we are talking about, si nu sunt o persoana comoda pt multi, si nici nu scriu aici sa fac pe plac cuiva in afara de mine. Dar sa ne intelegem, atata timp cat nu va ranesc retina, si incalc pragul orgoliului vostru, iar limita voastra de acceptanta nu este depasita, well, va multumesc, si acum chiar din inima, ca ma cititi si imi si dati feedback, adica stiu ca nu bat campii fara sa fac un sens.
M-am apucat sa scriu doua posturi pana acum.. Nu am finalizat niciunul.. Ori mi s-a inchis brusc explorerul, ori nu am salvat eu, ori etc... cert este ca nu au reusit sa vada lumina "blogului" integral.
Intre timp s-au scurs multe stari... De fapt aceeasi, in diverse forme de manifestare, mai mult sau mai putin similare. Oboseala crancena, stress, presiune, probleme de birou innodate cu din cele personale, si am avut o stare de epuizare.. Si am amutit. La propriu. Nu am mai fost capabila sa leg coerent o fraza. Si mi-am trait epuizarea in stari ciudate, mama, biata de ea, a trebuit sa indure odrasla slabita cu vreo 3 kg...
Mi-am trait epuizarea ascultand pasarile de noapte din padure.. Uitandu-ma la stelele de pe cer (stiti ca avem stele pe cer?! apucati sa va mai uitati in sus??), mirosind liliacul din curte, ascultand frunzele cum fosnesc, simtind noaptea pe umeri, si lasand racoarea sa imi faca pielea de portocala de atata fior..
Mi-am amintit Kiseleff-ul din mijlocul zilei, cu pomii aia frumosi si lalelele acelea atat de colorate (Dumnezeule, cate culori si cat de vii!), mi-am amintit cum "suna" masina mea cand se aseaza pe drumurile obosite ale lui Metropolis B, pentru ca am simtit biata adunatura de fiare cum geme de la denivelari. Am ascultat freamatul orasului in toata nebunia de pranz si mijloc de saptamana, haosul si totusi ordinea universala a tot ce ne inconjoara.. Am ascultat fiecare claxon, fiecare voce, fiecare pasare, fiecare muzica urland din vreo masina, telefon sunand.. Stiu ca auziti acest vacarm zilnic, dar stiti din ce e alcatuit? Cum suna, cum se vede? Mai constientizati in jurul vostru cate ceva in afara de planuri, organizari, calcule, contra-timpi, nervi, urlete la vecinul ca poarta pantofii in casa si tocane pe gresie, sau politistul care se balacare cu cine stie ce conducator auto cu B, nevrotic deja in dezastrul asta organizat?
Toate au o linie clara, forma, nuanta, consistenta...
Ma uit pe geam. Apune soarele. Astazi am fost obosita, inca nu imi revin din consumul trecut, dar cu reminiscente simtite de corp. Astazi mi-am dat seama ca, nu ma mai epuizeaza atat de tare lucruri care se intampla, vorbe care se spun, actiuni care se intreprind daca privesc lucrurile detasata.. Nu inseamna ca nu imi pasa! Dar afectiunea, sentimentele, deformeaza realitatea, in mai bine sau mai rau, si nu te lasa sa percepi totul de fapt asa cum se intampla. Ci cu mult mai complicat. Gandim prea mult, as spune.
Am realizat ca, daca ma detasez, si nu ma mai incrancenez sa fac si sa dreg mii de chestii, dom'le, imi ies de 4 ori mai usor! Si nu ma mai consuma fizic, emotional, etc. Daca nu mai permit vampirilor energetici sa imi suga si ultima dara de energie buna ("Good feng - shui!" cum ar spune un prieten), lucrurile se aseaza altfel.
Am realizat ca, cu cat ma concentrez mai mult asupra unui singur lucru care se intampla, si nu ma mai panichez gandindu-ma "Dumnezeule, dar cand le fac si pe restul?!", daca iau cate un lucru pe rand, imi ies de 10 ori mai bine. Si tocmai pt ca ma gandesc doar la ceea ce fac sau spun, nu mai simt nici angoasa, nici ca ma roade stomacul, pt ca uit de toate grijile si problemele, pt ca sunt intru totul ACOLO. Best way of living! Pt ca atunci nu mai exista teama, proiectii de best case si worst case scenario, de fapt nu mai exista inlemnirea pe care mi-o da teama. Batranii nostrii spun: "Toate la timpul lor." Va amintiti vorba asta? Clar, nu e prima oara cand va gadila timpanele..Dar ati inteles-o? V-ati imprimat-o in trunchiul vostru de principii? Well, I think you should.
Acum o ora ma dadea cu rolele in spatele blocului (multumesc unui om special din viata mea pt cadoul asta - rolele), cu vecina mea de 7 ani. Si eram atenta la pietricelele de pe jos ca sa nu imi rup gatul. Si eram concentrata la a sta dreapta si la ce povestea Valentina. Si nu mai erau decat soarele, noi doua, rolele si rasetele noastre. Si am uitat de toate. Si de faptul ca instalatorul meu cred ca s-a pierdut prin bloc, de inca nu a ajuns la mine sa imi puna robinetii :))
Am zambit detasata.. M-am bucurat de momentele cu Valentina, si de soarele spre apus. Indiferent de ce si cum va fi, nu mai conteaza nimic. Decat ca stau acum aici, si ma bucur ca am reusit sa insirui aceste randuri, si sa va povestesc inca una din extremele pe care le traiesc. Calea de mijloc este, in opinia mea, un compromis, recomandat uneori, insa nu prea digerat de mine. Desi, recunosc, uneori trebuie sa ma aliniez lumii in normalitatea ei, si sa fac si cum vor ei, ca sa nu spuna ca de fapt am scapat de la Balaceanca.
Dar, uitati-va ce va spun: petreceti timp cu cei dragi, cu animalele voastre, cu vecinii la o gura de apa minerala, si nu in ultimul rand, cu voi insiva. Si bucurati-va de fiecare dintre aceste momente. Pt ca AICI si ACUM traiti de fapt, nu in trecut, nu in ce nu s-a materializat si exista doar la nivel de proiectie sau conceptual: viitorul.
Un prieten imi tot spune ca bat apa in piua cu subiectul asta. Well, este revelatia vietii mele! Este cum ma simt cand scriu acum aici, este cum savurez o carte, cat ma bucur cand vorbesc cu cate un prieten de departe, sau cand vad un film, cand se pierde cu firea cineva, sau cum rad in hohote cand prietena mea injura ca o birjareasa la volan! :))))))))))
Sunt eu, acum, aici, si restul nu mai conteaza..
Yours,
Me
M-am apucat sa scriu doua posturi pana acum.. Nu am finalizat niciunul.. Ori mi s-a inchis brusc explorerul, ori nu am salvat eu, ori etc... cert este ca nu au reusit sa vada lumina "blogului" integral.
Intre timp s-au scurs multe stari... De fapt aceeasi, in diverse forme de manifestare, mai mult sau mai putin similare. Oboseala crancena, stress, presiune, probleme de birou innodate cu din cele personale, si am avut o stare de epuizare.. Si am amutit. La propriu. Nu am mai fost capabila sa leg coerent o fraza. Si mi-am trait epuizarea in stari ciudate, mama, biata de ea, a trebuit sa indure odrasla slabita cu vreo 3 kg...
Mi-am trait epuizarea ascultand pasarile de noapte din padure.. Uitandu-ma la stelele de pe cer (stiti ca avem stele pe cer?! apucati sa va mai uitati in sus??), mirosind liliacul din curte, ascultand frunzele cum fosnesc, simtind noaptea pe umeri, si lasand racoarea sa imi faca pielea de portocala de atata fior..
Toate au o linie clara, forma, nuanta, consistenta...
Ma uit pe geam. Apune soarele. Astazi am fost obosita, inca nu imi revin din consumul trecut, dar cu reminiscente simtite de corp. Astazi mi-am dat seama ca, nu ma mai epuizeaza atat de tare lucruri care se intampla, vorbe care se spun, actiuni care se intreprind daca privesc lucrurile detasata.. Nu inseamna ca nu imi pasa! Dar afectiunea, sentimentele, deformeaza realitatea, in mai bine sau mai rau, si nu te lasa sa percepi totul de fapt asa cum se intampla. Ci cu mult mai complicat. Gandim prea mult, as spune.
Am realizat ca, daca ma detasez, si nu ma mai incrancenez sa fac si sa dreg mii de chestii, dom'le, imi ies de 4 ori mai usor! Si nu ma mai consuma fizic, emotional, etc. Daca nu mai permit vampirilor energetici sa imi suga si ultima dara de energie buna ("Good feng - shui!" cum ar spune un prieten), lucrurile se aseaza altfel.
Am realizat ca, cu cat ma concentrez mai mult asupra unui singur lucru care se intampla, si nu ma mai panichez gandindu-ma "Dumnezeule, dar cand le fac si pe restul?!", daca iau cate un lucru pe rand, imi ies de 10 ori mai bine. Si tocmai pt ca ma gandesc doar la ceea ce fac sau spun, nu mai simt nici angoasa, nici ca ma roade stomacul, pt ca uit de toate grijile si problemele, pt ca sunt intru totul ACOLO. Best way of living! Pt ca atunci nu mai exista teama, proiectii de best case si worst case scenario, de fapt nu mai exista inlemnirea pe care mi-o da teama. Batranii nostrii spun: "Toate la timpul lor." Va amintiti vorba asta? Clar, nu e prima oara cand va gadila timpanele..Dar ati inteles-o? V-ati imprimat-o in trunchiul vostru de principii? Well, I think you should.
Acum o ora ma dadea cu rolele in spatele blocului (multumesc unui om special din viata mea pt cadoul asta - rolele), cu vecina mea de 7 ani. Si eram atenta la pietricelele de pe jos ca sa nu imi rup gatul. Si eram concentrata la a sta dreapta si la ce povestea Valentina. Si nu mai erau decat soarele, noi doua, rolele si rasetele noastre. Si am uitat de toate. Si de faptul ca instalatorul meu cred ca s-a pierdut prin bloc, de inca nu a ajuns la mine sa imi puna robinetii :))
Am zambit detasata.. M-am bucurat de momentele cu Valentina, si de soarele spre apus. Indiferent de ce si cum va fi, nu mai conteaza nimic. Decat ca stau acum aici, si ma bucur ca am reusit sa insirui aceste randuri, si sa va povestesc inca una din extremele pe care le traiesc. Calea de mijloc este, in opinia mea, un compromis, recomandat uneori, insa nu prea digerat de mine. Desi, recunosc, uneori trebuie sa ma aliniez lumii in normalitatea ei, si sa fac si cum vor ei, ca sa nu spuna ca de fapt am scapat de la Balaceanca.
Un prieten imi tot spune ca bat apa in piua cu subiectul asta. Well, este revelatia vietii mele! Este cum ma simt cand scriu acum aici, este cum savurez o carte, cat ma bucur cand vorbesc cu cate un prieten de departe, sau cand vad un film, cand se pierde cu firea cineva, sau cum rad in hohote cand prietena mea injura ca o birjareasa la volan! :))))))))))
Sunt eu, acum, aici, si restul nu mai conteaza..
Yours,
Me
Dude, esti tare! Resetare totala - exact ce a prescris medicul! ;)
RăspundețiȘtergere