Caii si rafinamentul lor
Muzica frantuzeasca in surdina, apus de soare, manejul cu ultima tura de copii calare pe iapa de 18 ani, detinatoare a unor titluri importante din competitiile de echitatie, Facebook pe telefon, aer racorit... Relaxare.
Va povesteam mai alte dati ca atunci cand eu nu reusesc sa am grija de mine, imi las prietenii sau familia sa o faca. Astazi, prietenii au fost cei in charge. De dimineata, The Far Far Away Dude m-a luat in pufulet si cu delicatete la reparat derute psihice provocate de o frica inexplicabila, bla, bla, bla, apoi Macaronel a stat cu mine sa mancam impreuna, mic dejun urmat de povesti si sfateala pana la 2 pm. Ingerasa a sosit la 3:30 pm si m-a cules cu tot cu blugi si cizme, ghiciti pt ce??? ECHITATIE! :)))) Zambesc tamp si acum.
Si asa am ajuns noi ca niste zane la Ciorogarla, la familia superba si calda si deschisa a Ingerasei. Si dupa ce am fost refilled cu vitamine si saruri si etc din chestii nutrivite naturale din gradina, am stat la povesti cu generatia mai inteleapta, pana sa se apropie ora de mers la calarie.
Urcat in masina, taca - paca, am ajuns. O domnisoara strunea cu maiestrie un roib impunator. Echipata: cizme, casca, crevasa. Si stapanire de sine. Impunatorul are personalitate. Fornaiala, scuturat din cap, sudoare pe pieptul antrenat al naravasului. Maro. Coama bogata. Ochi ageri. Neinfricati. Batalie tacita intre calaret si exemplarul cabalin senzational.
Mai sus, se pregateste calul nostru. Este o ea. Supla, zvelta, inalta, fir si fibra, blanda, ascultatoare. Ochi mari, atat de calzi. Soarele cobora usor spre apus. Mi-a venit si mie randul. Instructorul mi-a explicat cum ma va ridica pe cal, pozitie, tinuta, miscare, etc. Hopa-sus! Aceasta senioara a competitiilor de echitatie din Romania, si nu numai, ma purta cu atat gratie si intelegere, ca imi era rusine sa deschis gura. Mutenia ei si eleganta pasului m-au facut sa ma simt tratata ca o regina. Pas lejer.. Trap. Genunchi strasi in jurul ei, calcaiele jos, mainile de sa. Am uitat sa va spun: detineam deja manusi de calarie. A fost senzational chiar sa le si folosesc pt asta.
Jumatate de ora din viata ei, aceasta impresionanta reprezentanta a rasei celor mai nobile specimene, in opinia mea, m-a purtat in spate ascultatoare, grijulie, rabdatoare, cu delicatete. M-am simtit ca si cum invatat cel mai elegant lucru din lume. M-am simtit onorata sa stau in sa si sa privesc fix printre urechile ei la 8 metri in fata (asa cum este corect sa privesti cand calaresti). M-am simtit primita cu drag, purtata cu grija. Maro-brun. Coama neagra. Picioare lungi si puternice. Pulpe lucrate. Gat arcuit cu prestanta. Bot frumos. Era tesalata. Curata. Ingrijita cu drag.
Oameni buni: sa simti energia unui cal, sa simti cum te lasa sa il folosesti, dar cu atata demnitate in privire, sa stai la inaltime fara teama de a pica, pt ca simti ca de cand te-ai urcat pe el iti promite ca are grija de tine, este o senzatie fantastica!
Time's up! Nu imi venea sa cobor... Totusi. Instructorul, un fost practicant profesionist de echitatie, care imi explica metoda de pastrare a pozitiei in sa, si alte chestii cu atata caldura, ca aveai impresia ca nu exista alt sport mai frumos pe lume, m-a invatat cum sa cobor. Am infipt picioarele in nisip, m-am apropiat de ea, i-am mangaiat gatul si botul si i-am spus: "Multumesc.." Mi-a zambit :) I-am multumit si Ingerasei pt ca m-a dus acolo. Pt ca a avut grija de mine, de sufletul si inima mea in acesta dupa-amiaza.
Urmatoarele 60 de minute, am zacut in fotoliul de rachita de langa manej, punand pozele din cursul zilei de azi pe Facebook, auzind inca fornaielile ei, simtind inca eleganta miscarilor.
M-am indragostit. M-am indragostit de cai.
M-am linistit. Dupa atata agitatie si framantari, relativ inutile. Am trait o zi fantastica, pe care am apreciat-o din plin, pt care sunt recunoscatoare cu totul. Ajunsa acasa, dupa o alta iesire cu Macaronel si Macaronul ei, m-am postat in fata laptopului, si am citit-o pe Miss Germany, plecata acolo cu Mister Germany, alti 2 oameni frumosi, care povestesc aventuri de la Munchen. Oama si-a luat cu ea laptopul ca sa ne tina posted cu aventurile ei in tara ne-vorbitorilor de engleza.
Puse una peste alta... Thank you, Univers, wherever you are! :)
No advice today. Just do it!
Yours,
Be
Va povesteam mai alte dati ca atunci cand eu nu reusesc sa am grija de mine, imi las prietenii sau familia sa o faca. Astazi, prietenii au fost cei in charge. De dimineata, The Far Far Away Dude m-a luat in pufulet si cu delicatete la reparat derute psihice provocate de o frica inexplicabila, bla, bla, bla, apoi Macaronel a stat cu mine sa mancam impreuna, mic dejun urmat de povesti si sfateala pana la 2 pm. Ingerasa a sosit la 3:30 pm si m-a cules cu tot cu blugi si cizme, ghiciti pt ce??? ECHITATIE! :)))) Zambesc tamp si acum.
Urcat in masina, taca - paca, am ajuns. O domnisoara strunea cu maiestrie un roib impunator. Echipata: cizme, casca, crevasa. Si stapanire de sine. Impunatorul are personalitate. Fornaiala, scuturat din cap, sudoare pe pieptul antrenat al naravasului. Maro. Coama bogata. Ochi ageri. Neinfricati. Batalie tacita intre calaret si exemplarul cabalin senzational.
Mai sus, se pregateste calul nostru. Este o ea. Supla, zvelta, inalta, fir si fibra, blanda, ascultatoare. Ochi mari, atat de calzi. Soarele cobora usor spre apus. Mi-a venit si mie randul. Instructorul mi-a explicat cum ma va ridica pe cal, pozitie, tinuta, miscare, etc. Hopa-sus! Aceasta senioara a competitiilor de echitatie din Romania, si nu numai, ma purta cu atat gratie si intelegere, ca imi era rusine sa deschis gura. Mutenia ei si eleganta pasului m-au facut sa ma simt tratata ca o regina. Pas lejer.. Trap. Genunchi strasi in jurul ei, calcaiele jos, mainile de sa. Am uitat sa va spun: detineam deja manusi de calarie. A fost senzational chiar sa le si folosesc pt asta.
Jumatate de ora din viata ei, aceasta impresionanta reprezentanta a rasei celor mai nobile specimene, in opinia mea, m-a purtat in spate ascultatoare, grijulie, rabdatoare, cu delicatete. M-am simtit ca si cum invatat cel mai elegant lucru din lume. M-am simtit onorata sa stau in sa si sa privesc fix printre urechile ei la 8 metri in fata (asa cum este corect sa privesti cand calaresti). M-am simtit primita cu drag, purtata cu grija. Maro-brun. Coama neagra. Picioare lungi si puternice. Pulpe lucrate. Gat arcuit cu prestanta. Bot frumos. Era tesalata. Curata. Ingrijita cu drag.
Oameni buni: sa simti energia unui cal, sa simti cum te lasa sa il folosesti, dar cu atata demnitate in privire, sa stai la inaltime fara teama de a pica, pt ca simti ca de cand te-ai urcat pe el iti promite ca are grija de tine, este o senzatie fantastica!
Urmatoarele 60 de minute, am zacut in fotoliul de rachita de langa manej, punand pozele din cursul zilei de azi pe Facebook, auzind inca fornaielile ei, simtind inca eleganta miscarilor.
M-am indragostit. M-am indragostit de cai.
M-am linistit. Dupa atata agitatie si framantari, relativ inutile. Am trait o zi fantastica, pe care am apreciat-o din plin, pt care sunt recunoscatoare cu totul. Ajunsa acasa, dupa o alta iesire cu Macaronel si Macaronul ei, m-am postat in fata laptopului, si am citit-o pe Miss Germany, plecata acolo cu Mister Germany, alti 2 oameni frumosi, care povestesc aventuri de la Munchen. Oama si-a luat cu ea laptopul ca sa ne tina posted cu aventurile ei in tara ne-vorbitorilor de engleza.
Puse una peste alta... Thank you, Univers, wherever you are! :)
No advice today. Just do it!
Yours,
Be
Comentarii
Trimiteți un comentariu