In Memoriam...Oameni care lasa in urma lor.. valoare.

Mi-am luat Luna de mana, si am fost sa imi revad doi dragi colegi din scoala generala. Dumnezeule mare, au trecut 16 ani de cand am incheiat acel capitol din viata mea, si sincer, cu mici exceptii, nu mai stiu nimic despre fostii mei colegi de banca, langa care am crescut.

Si ne-am revazut cu drag la Pizza Hut pe Selari, langa o plasma mare cu meciul dintre Barca si Milan. Si uite cum sunt ei casatoriti, unii in Romania, altii plecati, dar tot pe taramuri mioritice reintalnindu-ne, cu mare drag, dupa atatia ani de lipsa din vietile unora si altora.

Am povestit despre mai toti colegii de clasa, care cine ce mai stia. Despre nebuniile facute, despre profesori.. Si asa am ajuns la Domnul Profesor Dimancea.

Domnul Profesor Dimancea la ale carui ore nu chiuleam niciodata. Nu. Nu, pt ca ni se citeau povesti. Povesti pe muzica. Pt ca m-a invatat cheia muzicala, notele pe portativ, bemolul si diezul, cum sa le pronunt in sunetele muzicii cu vocea mea groaznica (dar pe care dansul a apreciat-o oarecum - nici eu nu stiu pt ce,  si a adus-o in corul scolii).

Recunosc, scriam lucrarile de control de acasa, si le mai scriam inca o data la extemporal, doar de dragul de a insira povestile din livrete. 

Era bland, domnul Dimancea. Si sever in acelasi timp. Unul dintre profesorii pe care i-am respectat. Nu ne omora cu materia dansului. Insa cu atata drag povestea despre ea, ca nu am putut refuza sa nu mergem la Opera Romana din Bucuresti, toti gatiti, frumos aranjati, cu rochite imprumutate sau prea mari, ca sa vedem Nabucco de Verdi. Prima noastra opera. Primul nostru contact cu cultura. Muzica. Si de orice forma ar mai fi fost ea. Primul contact cu eleganta sociala, cu finetea si sofisticarea. Am ajuns cu autocarul la Bucuresti spre dupa-amiaza. Opera incepea la 8 seara. Ne-am pregatit toti, am iesit in fata Operei Romane, si in sir indiam am lasat bilete la intrare, apoi condusi de catre doamna de acolo spre locurile noastre si urmati de domnul profesor. Au urmat doua dintre cele mai frumoase ore experimentale din viata mea. Doua ore pt urechea mea neinstruita, pt sufletul meu nepatat inca, pt curiozitatea mea avida de stiinta si nou. Am invatat sa ascult o opera. Am invatat sa o inteleg. Sa am rabdare. Sa caut si sa gasesc in ea ceva nou de fiecare data cand o ascult.


A urmat Carmen si apoi a fost doar o chestie de exercitiu sa merg la Opera. A urmat si ateneul Roman. Este senzational la metineu sa asculti Fidelio.


Puse una peste alta, tot ce mi-a fost inoculat de dansul si apoi perpetuat de mama, si ea, la randul dansei, indragostita de muzica clasica, este ceva cu care voi ramane for life time si nu mi-l va lua nimeni. Acel frumos din lume pe care il gasesti, si pe care il pastrezi mereu langa tine. 


Multumesc, Domnule Profesor Dimancea! 


Yours,
Me