Sincer, chiar incerc!
Da, chiar incerc.
Incerc sa nu cad prada panicii ce o simt in jur. Incerc sa nu ma calez pe lucrurile negative, pe neajunsurile societatii, guvernului, mele, whatever. Incerc sa tin pasul cu privirea spre soare si nu spre norii din spate. Incerc sa zambesc, desi ma omoara astazi oboseala, si incerc sa am privirea senina.
Cand am senzatia ca ma prabusesc, ca sperantele se prabusesc, si mai am putin, doar putin sa ma predau abandonului acceptarii neutralitatii lucrurilor, dezamagirilor sau asteptarilor inutile, Universul are grija sa imi trimita semne. Trebuie doar sa tin ochii deschisi sa vada, si urechile deschise sa auda.
Am avut senzatia astazi de dimineata, ca nu mai pot sa cobor din pat. Ma vedeam cu ochii imaginatiei mele, ca in secventele de filme cand camera se fixeaza pe un individ care sta pe loc in multime , in contrast cu amalgamul care se misca. Eram muta, blocata, inerta. Am facut efortul sa ma ridic, sa imi spal fata si bratele cu apa rece... Si am ascultat doar apa curgand, si am simtit raceala pe brate. "Curaj, woman! You'r ninja!"
Imi ridic ochii spre oglinda, cu siroaiele de apa curgand pe gat, de pe nas pe maieu.. Respir adanc. Nu stiu daca este un oftat sau doar reflexul organismului de a se alimenta cu oxigen.
As fi plecat cu vasul pe Dunare. Pe Mediterana. Pe o balta in fata blocului, sufland intr-o barcuta de hartie. Bottom line: as fi plecat oriunde in alta parte, decat spre o noua zi din saptamana.
Prietenii imi spun ca gandesc prea mult. Insa asta sunt, cu mine merg inainte. Mai fac pauze, este adevarat. Si le fac din ce in ce mai des, pt ca am senzatia ca imi ia creierul foc. Si nu ma ajuta. Insa mai aud motoarele imense ce poarta avioanele spre departari anonime, si imi ridic privirea spre ele si zambesc. Sunt simbolul libertatii absolute pt mine. Ma linistesc. Ma incanta. Imi umplu inima de admiratie.
Vapoarele nu le-am incercat. Unchiul meu a murit prea devreme ca sa aibe timp sa ma ia la bordul cargourilor sau salupelor sale. O alta senzatie de libertate absoluta. Intins fara limite, orizont fara cursur, tu si apa si nimic altceva. Apa si norii se exprima atat de bine.
Motoarele acestor mijloace de transport, cand imi suna in creieri, ma descatuseaza de orice temere, de orice gand sumbru, de tot.. Sunt acolo doar eu si aerul, apa...
Astazi refuz tot. Ma gandesc la iapa mea de la manej, la avionul care isi ambaleaza motoarele pe pista pentru decolare, la vasul care incepe sa se miste usor, dupa ce sala motoarelor este umpluta de un zgomot asurzitor.
Spiritul este mereu liber. Va fi incatusat doar daca noi permitem. Astazi nu am puterea sa mai lupt nici cu mine insami, si ma leg de amintirea sunetelor de supersonice, si cargouri, ca sa pot scoate furiile adormite, nelinistile, grijile din mine.. Si sa imi regasesc zborul lin, sau plutirea ..
" I am the master of my fate, I am the captain of my soul..."
Sincer, chiar incerc..
Yours,
Me
Incerc sa nu cad prada panicii ce o simt in jur. Incerc sa nu ma calez pe lucrurile negative, pe neajunsurile societatii, guvernului, mele, whatever. Incerc sa tin pasul cu privirea spre soare si nu spre norii din spate. Incerc sa zambesc, desi ma omoara astazi oboseala, si incerc sa am privirea senina.
Cand am senzatia ca ma prabusesc, ca sperantele se prabusesc, si mai am putin, doar putin sa ma predau abandonului acceptarii neutralitatii lucrurilor, dezamagirilor sau asteptarilor inutile, Universul are grija sa imi trimita semne. Trebuie doar sa tin ochii deschisi sa vada, si urechile deschise sa auda.
Am avut senzatia astazi de dimineata, ca nu mai pot sa cobor din pat. Ma vedeam cu ochii imaginatiei mele, ca in secventele de filme cand camera se fixeaza pe un individ care sta pe loc in multime , in contrast cu amalgamul care se misca. Eram muta, blocata, inerta. Am facut efortul sa ma ridic, sa imi spal fata si bratele cu apa rece... Si am ascultat doar apa curgand, si am simtit raceala pe brate. "Curaj, woman! You'r ninja!"
Imi ridic ochii spre oglinda, cu siroaiele de apa curgand pe gat, de pe nas pe maieu.. Respir adanc. Nu stiu daca este un oftat sau doar reflexul organismului de a se alimenta cu oxigen.
Prietenii imi spun ca gandesc prea mult. Insa asta sunt, cu mine merg inainte. Mai fac pauze, este adevarat. Si le fac din ce in ce mai des, pt ca am senzatia ca imi ia creierul foc. Si nu ma ajuta. Insa mai aud motoarele imense ce poarta avioanele spre departari anonime, si imi ridic privirea spre ele si zambesc. Sunt simbolul libertatii absolute pt mine. Ma linistesc. Ma incanta. Imi umplu inima de admiratie.
Vapoarele nu le-am incercat. Unchiul meu a murit prea devreme ca sa aibe timp sa ma ia la bordul cargourilor sau salupelor sale. O alta senzatie de libertate absoluta. Intins fara limite, orizont fara cursur, tu si apa si nimic altceva. Apa si norii se exprima atat de bine.
Astazi refuz tot. Ma gandesc la iapa mea de la manej, la avionul care isi ambaleaza motoarele pe pista pentru decolare, la vasul care incepe sa se miste usor, dupa ce sala motoarelor este umpluta de un zgomot asurzitor.
Spiritul este mereu liber. Va fi incatusat doar daca noi permitem. Astazi nu am puterea sa mai lupt nici cu mine insami, si ma leg de amintirea sunetelor de supersonice, si cargouri, ca sa pot scoate furiile adormite, nelinistile, grijile din mine.. Si sa imi regasesc zborul lin, sau plutirea ..
" I am the master of my fate, I am the captain of my soul..."
Sincer, chiar incerc..
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu