Un zambet... o floare.. o bucata de soare
A trecut 15 septembrie si am uitat ca am de platit impozitul. Sunt pe alta lume. Nu ca vreodata m-as grabi sa dau bani la Stat, dar de felul meu sunt corecta si punctuala. Insa ieri efectiv am uitat sa platesc mizeria de bir. Pt ca oricum, repet, eram pe alta lume.
Bizul duduie, am proiecte, chestii noi de facut, organizare facuta pana in noiembrie pe zile si ore. Apoi merg acasa cu drag, la my future husband (pt cei care nu sunt la zi, da, ma casatoresc in curand). Si impreuna face si dregem diverse, de la cumparaturi, planuri, vizite la prieteni si la rude, la mai nou, research de sali de sport.
Noi suntem genul care tinem la sanatate si la out-look. Si la minti intregi, aerisite de poluarea socio-psihica ce rezida din stresul vietii intr-o tara in haos si debandada, dezorganizata pana in maduva oaselor, de la segmentul obsteasc pana la firme si firmulite, si la vitetile noastre ale celor ingropati in banci, fie din prostie, fie din lacomie, fie din vreo nevoie nesatisfacuta sau sub-evaluata. Anyway.
Ma regasesc intr-o perioada a vietii in care am reinceput sa cred in minuni, si revad jumatati pline (nu ca as fi incetat vreodata, numai ca uneori jumatatile se faceau sferturi din sfert...) si asta vorbesc strict la nivel personal, si nu legat de tot ce ma inconjoara.
Insa aceasta fericire si bucurie a mea a fost in antiteza cu perioadele zdruncinate ale prietenelor mele (catorva). Nu ma descurajez insa. Nu am cum.
Pt ca am langa mine omul pe care il iubesc de cand eram copil la mama acasa. Si am diminetile atat de frumoase, si noptile atat de linistite, pt ca stiu ca am somnul vegheat. Traiesc bucuria de a-l vedea zi de zi, si ma minunez cum functioneaza Universul asta. La 14 - 15 ani, il rugam, pe el, pe Univers, sa faca ceva si sa mi-l aduca langa mine. Sa faca ceva si sa imi dea omul acesta, si sa ma iubesca, sa ma aprecieze pt ce si cine sunt, sa ne intelegem, sa ne facem o familie. Am scris asta pana si pe wish-board-ul meu. Mi-am dorit cu atata tarie asta, si in ani, desi incepusem sa uit ce mi-am dorit, pt ca viata ne-a dus in directii diferite, well, dupa mai bine de 10 ani, ea, dorinta, devine realitate. Ne reintalnim, oameni maturi, trecuti prin diverse experiente, schimbati, domoliti, constienti de sine, de ce ne dorim, si ne regasim ca si perfect match. Colpo di fulmine! Insa era cu bataie lunga.. Lunga de aproape o viata de adolescent.
Sunt fericita in fiecare zi. In fiecare moment. Si chiar daca ne certam, sau suntem mai irascibili, tot fericita sunt. Pt ca sunt langa si cu el. Pt ca pot sa ii simt mirosul pielii dimineata, si seara cand adoarme si ma tine de mana. Si pt ca imi mangaie parul cand stam la coada la casa de la Carrefour sau Auschan. Pt ca imi pregateste micul dejun sau cina, cu atat drag. Si pt ca atunci cand ma uit in ochii lui, vad ce mi-am dorit intotdeauna sa vad: ma iubeste.
Indiferent ce e greu pe lumea asta, la el in brate devine mai usor de suportat. Si stiu ca nu sunt singura pe drumul nostru, si stiu ca he's gonna catch me if I fall.
And one day..... our future baby is going to act very much like him :)
Husbad: your voice is my favorit sound. And I will never forget my heart beatings when I first saw you, after years of absence in my life.
I love you...
Yours,
Me
Noi suntem genul care tinem la sanatate si la out-look. Si la minti intregi, aerisite de poluarea socio-psihica ce rezida din stresul vietii intr-o tara in haos si debandada, dezorganizata pana in maduva oaselor, de la segmentul obsteasc pana la firme si firmulite, si la vitetile noastre ale celor ingropati in banci, fie din prostie, fie din lacomie, fie din vreo nevoie nesatisfacuta sau sub-evaluata. Anyway.
Ma regasesc intr-o perioada a vietii in care am reinceput sa cred in minuni, si revad jumatati pline (nu ca as fi incetat vreodata, numai ca uneori jumatatile se faceau sferturi din sfert...) si asta vorbesc strict la nivel personal, si nu legat de tot ce ma inconjoara.
Insa aceasta fericire si bucurie a mea a fost in antiteza cu perioadele zdruncinate ale prietenelor mele (catorva). Nu ma descurajez insa. Nu am cum.
Pt ca am langa mine omul pe care il iubesc de cand eram copil la mama acasa. Si am diminetile atat de frumoase, si noptile atat de linistite, pt ca stiu ca am somnul vegheat. Traiesc bucuria de a-l vedea zi de zi, si ma minunez cum functioneaza Universul asta. La 14 - 15 ani, il rugam, pe el, pe Univers, sa faca ceva si sa mi-l aduca langa mine. Sa faca ceva si sa imi dea omul acesta, si sa ma iubesca, sa ma aprecieze pt ce si cine sunt, sa ne intelegem, sa ne facem o familie. Am scris asta pana si pe wish-board-ul meu. Mi-am dorit cu atata tarie asta, si in ani, desi incepusem sa uit ce mi-am dorit, pt ca viata ne-a dus in directii diferite, well, dupa mai bine de 10 ani, ea, dorinta, devine realitate. Ne reintalnim, oameni maturi, trecuti prin diverse experiente, schimbati, domoliti, constienti de sine, de ce ne dorim, si ne regasim ca si perfect match. Colpo di fulmine! Insa era cu bataie lunga.. Lunga de aproape o viata de adolescent.
Sunt fericita in fiecare zi. In fiecare moment. Si chiar daca ne certam, sau suntem mai irascibili, tot fericita sunt. Pt ca sunt langa si cu el. Pt ca pot sa ii simt mirosul pielii dimineata, si seara cand adoarme si ma tine de mana. Si pt ca imi mangaie parul cand stam la coada la casa de la Carrefour sau Auschan. Pt ca imi pregateste micul dejun sau cina, cu atat drag. Si pt ca atunci cand ma uit in ochii lui, vad ce mi-am dorit intotdeauna sa vad: ma iubeste.
Indiferent ce e greu pe lumea asta, la el in brate devine mai usor de suportat. Si stiu ca nu sunt singura pe drumul nostru, si stiu ca he's gonna catch me if I fall.
Husbad: your voice is my favorit sound. And I will never forget my heart beatings when I first saw you, after years of absence in my life.
I love you...
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu