Criza .. capitalism.. evolutie de business, sau involutie personala
A lucra in resurse umane pt mine este revelator de multe ori. Recrutarea este principala actiune care ma pune in contact cu mai mult sau mai putin profesionistii din piata. Si cum tot sunt focusata pe aceasta actiune, foarte intens de ceva vreme, am posibilitatea sa culeg, si sa reconfirm sau sa descopar noi aspecte ale mediului de munca actual.
La intrebarea, clasica si enervanta pt unii, "De ce vreti sa va parasiti actualul loc de munca?" un candidat mi-a raspuns: "Imi aduc aminte ce inseamna sa construiesti un business din suflet, ce inseamna sa impartasesti aceleasi valori si principii de afaceri, cat te unesc toate acestea cu echipa cu care lucrezi. Insa cand dispare notiunea de "suflet" in ceea ce faci, de obicei cand afacerea se dezvolta la nivel de mamut, cand totul este structura si mencanisme de produs bani, si atat, imaginatia si creatia nu prea mai au loc, iar sedintele se lasa cu sange pe pereti, in loc de idei frumoase de personalizare a afacerii tale, tocmai ca sa faci o diferenta in piata prin ce livrezi, si nu volumele sa fie cele care conteaza. Imi este dor de un business cu suflet si iz de creatie."
In celebra deja alergatura dupa bani, bani, si mai multi bani, cote de piata, supravietuiri de business, P&L uri si bugete pozitive, si alte cele nenumarate afaceri ce ajung doar la nivel de cifre, fac ca noi toti, care muncim pt marii sau micii antreprenori, sa nu mai regasim in locul de munca placerea si bucuria. Sa nu mai gasim fun-ul, sa nu mai vedem aceasta activitate de 10 ore pe zi atat de satisfacatoare si, desi plina si sofisticata, mai mult sau mai putin, sa gasim resursele sa o facem cu optimism si deschidere, suflu si antrenare de forte.
Mediul economic actual, colegii din Big 4 care se sapa unii pe altii in loc sa se ajute sa reziste in mediul apasator si concurential extrem capitalist, diverse firme care sunt in picaj liber si dau din lopeti disperati, toate acestea transforma lucratorul de rand (fara jignire, sunt managerii si restul) intr-un frustrat permanent, nervos, ce si-a creat un propriu blocaj, si nu mai gaseste calea catre iesirea din acest cerc vicios.
Din panica, creem haos, blocam accesul catre idei, solutii, si in loc sa ne mobilizam, ne spargem in bisericute sau individualisti convinsi. Oare in Japonia si China, ei de ce reusesc sa se tina pe picioare si au creat un colos mondial, si din bancile unora ca ei se hraneste America? Pt ca indiferent de situatia in care au fost, politic, economic, social, dealungul istoriei au stat uniti, au gandit, au fost ordonati si disciplinati, au incurajat capetele luminate sa fie luminate, si robotitorii sa respecte lumina aceea.
Nu ma indoiesc ca pot fi zeci de exemple graitoare despre cum lucrurile pot functiona si pe vreme de "razboi psihologic" - metaforizez panica creata de greutatile aduse sau induse de criza.
Dar as vrea totusi, ca dupa 10 ore de munca, tinand cont ca nu mai apuc sa vad un film la cinema, sa merg la o sala, sa ies la cafea cu prietenii, sau sa vad la fata Bucurestiul, ca e zi sau noapte, sa pot spune ca am stat la birou atata vreme, dar am ramas cu satisfactia efortului. Se munceste, dar se zambeste. Sunt probleme, dar gasim solutii. Gresim, dar ne ajutam sa ne indreptam. Recunoastem minusuri sau plusuri si ne folosim de ele sa reusim impreuna.
Acest spirit de colegialitate, de familie, de intrajutorare reciproca, au disparut treptate. Se arunca responsabilitatea de la unul la altul, si ramanem legati de romanisme de varii si diverse forme, comportamental vorbind, iar efectul nu este unul pozitiv.
Mi-am regasit pofta de lucru intr-un proiect nou, frumos, provocator. Vreau sa creez, vreau sa las imaginatia pe campii, nu mai vreau sa fac hartogaraie si calcule, sa le faca altii pt mine. Eu vreu sa fiu in primul transeu ca sa pot vedea drumul pe care s-a pornit. Si, cum spunea Stephen Covey in "7 habbits of highly effective people" - "I always start with the end in mind".
Important e sa stii clar unde vrei sa ajungi. Apoi vei gasi solutii despre "how to".
Imi e dor de zambete pe buze. Imi e dor sa aud oamenii ca, indiferent ca le este bine sau mai greu, sunt constienti ca este asa datorita propriilor alegeri, si modalitati de abordare a lucrurilor, nu pt ca intreaga lume e de vina. Imi e dor sa vad oameni care isi asuma responsabilitatea, de "do"-ari. De oameni, profesionisti care chiar FAC, CONSTRUIESC, si nu asteapta de la altii. De profesionisti care stiu sa traga si nu renunta, pt stima proprie.
Imi e dor de oamenii care, ca si candidatul mentionat anterior, vor sa creeze istorie in business.
Poate asta e diferenta dintre Do-ari si Follow-eri.
Inchiei prin a va ura tuturor sa ajungeti seara acasa cu zambetul pe buze de la o zi plina de munca, sa va luati iubitii in brate, si copii unde e cazul, si sa va regasiti resursele pt a doua parte a zilei dedicata familiei si prietenilor.
Yours,
Me
La intrebarea, clasica si enervanta pt unii, "De ce vreti sa va parasiti actualul loc de munca?" un candidat mi-a raspuns: "Imi aduc aminte ce inseamna sa construiesti un business din suflet, ce inseamna sa impartasesti aceleasi valori si principii de afaceri, cat te unesc toate acestea cu echipa cu care lucrezi. Insa cand dispare notiunea de "suflet" in ceea ce faci, de obicei cand afacerea se dezvolta la nivel de mamut, cand totul este structura si mencanisme de produs bani, si atat, imaginatia si creatia nu prea mai au loc, iar sedintele se lasa cu sange pe pereti, in loc de idei frumoase de personalizare a afacerii tale, tocmai ca sa faci o diferenta in piata prin ce livrezi, si nu volumele sa fie cele care conteaza. Imi este dor de un business cu suflet si iz de creatie."
Mediul economic actual, colegii din Big 4 care se sapa unii pe altii in loc sa se ajute sa reziste in mediul apasator si concurential extrem capitalist, diverse firme care sunt in picaj liber si dau din lopeti disperati, toate acestea transforma lucratorul de rand (fara jignire, sunt managerii si restul) intr-un frustrat permanent, nervos, ce si-a creat un propriu blocaj, si nu mai gaseste calea catre iesirea din acest cerc vicios.
Din panica, creem haos, blocam accesul catre idei, solutii, si in loc sa ne mobilizam, ne spargem in bisericute sau individualisti convinsi. Oare in Japonia si China, ei de ce reusesc sa se tina pe picioare si au creat un colos mondial, si din bancile unora ca ei se hraneste America? Pt ca indiferent de situatia in care au fost, politic, economic, social, dealungul istoriei au stat uniti, au gandit, au fost ordonati si disciplinati, au incurajat capetele luminate sa fie luminate, si robotitorii sa respecte lumina aceea.
Nu ma indoiesc ca pot fi zeci de exemple graitoare despre cum lucrurile pot functiona si pe vreme de "razboi psihologic" - metaforizez panica creata de greutatile aduse sau induse de criza.
Acest spirit de colegialitate, de familie, de intrajutorare reciproca, au disparut treptate. Se arunca responsabilitatea de la unul la altul, si ramanem legati de romanisme de varii si diverse forme, comportamental vorbind, iar efectul nu este unul pozitiv.
Mi-am regasit pofta de lucru intr-un proiect nou, frumos, provocator. Vreau sa creez, vreau sa las imaginatia pe campii, nu mai vreau sa fac hartogaraie si calcule, sa le faca altii pt mine. Eu vreu sa fiu in primul transeu ca sa pot vedea drumul pe care s-a pornit. Si, cum spunea Stephen Covey in "7 habbits of highly effective people" - "I always start with the end in mind".
Important e sa stii clar unde vrei sa ajungi. Apoi vei gasi solutii despre "how to".
Imi e dor de zambete pe buze. Imi e dor sa aud oamenii ca, indiferent ca le este bine sau mai greu, sunt constienti ca este asa datorita propriilor alegeri, si modalitati de abordare a lucrurilor, nu pt ca intreaga lume e de vina. Imi e dor sa vad oameni care isi asuma responsabilitatea, de "do"-ari. De oameni, profesionisti care chiar FAC, CONSTRUIESC, si nu asteapta de la altii. De profesionisti care stiu sa traga si nu renunta, pt stima proprie.
Imi e dor de oamenii care, ca si candidatul mentionat anterior, vor sa creeze istorie in business.
Poate asta e diferenta dintre Do-ari si Follow-eri.
Inchiei prin a va ura tuturor sa ajungeti seara acasa cu zambetul pe buze de la o zi plina de munca, sa va luati iubitii in brate, si copii unde e cazul, si sa va regasiti resursele pt a doua parte a zilei dedicata familiei si prietenilor.
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu