Despre prietenie..
Presupun ca au scris altii destul despre conceptul asta, si presupun ca niste chestii stiintifice si definitii despre prietenie nu isi au locul intr-un blog personal.
Insa, chiar daca este foarte posibil ca principiile pe care eu mi-am construit imaginea unei prietenii sa nu fie aceleasi ca la restul populatiei pe care o cunosc, am sa mi le expun aici. Simt nevoia.
Simt nevoia sa spun ca atunci cand intru intr-o prietenie, retineti, prietenie - nu amicitie, deci voi fi descoperit deja ca am idei si principii comune cu persoana in cauza, dragilor, imi place sa vin cu totul. Respectiv: deschisa, saritoare, gata sa ofer de la bunatate, amabilitate, din cunostinte, din relatii, din ce vreti voi si se incadreaza in regulile morale necesare unei relatii de prietenie, well, ofer. Mai ofer, de asemenea, si intelegere oamenilor, si imi cenzurez de asemenea, pornirea de a judeca. A se intelege chiar a judeca. Nu a analiza. Nu judec oamenii. Ii accept in alegerile si modul lor de a fi. Atata timp ca nu ranesc in jurul lor. Respectiv pe mine. Daca o fac si cu altii, conform principiilor comune ce ne leaga, imi fac datoria de a atrage atentia asupra evidentului, dar nu ma bag in dispute.
Imi place sa nu fiu duala, imi place sa iert, imi place sa nu fiu la mijloc intre tatisme, caci, Dumnezeule, nu aduc si nu imi aduc nimic bun. Imi place sa stiu ca pot sa am incredere, ca pot vorbi deschis, dar ca acel lucru ramane la prieten, mai ales daca eu subliniez confidentialitatea marturisirii, sau descarcarii sufletului. Imi place reciprocitatea, de ce sa nu recunosc, desi nu exista obligativitate, exceptand pe cea morala, in opinia unora, de a intoarce o fapta buna, sau de a tine macar cont cand cineva se comporta cu tine exemplar.
Imi place sa tin minte zile de nastere, sa spun urari de bine la sarbatori, sa dau un telefon chiar si aiurea sa vad ce face prietena/prietenul, caci nu e nevoie de motive speciale (respectiv moare cineva, se naste cineva, se casatoresc, fac copii) ca sa dai dovada ca iti pasa.
De unde s-a declansat toata chestia cu "Despre prietenie.."? Simplu. Ca intotdeauna exista triggerul. La o discutie, o tipa pe care abia o cunosteam ne povestea, celor implicati in discutie, despre cat de educata, si draguta, si saritoare, si apropiata ii este o tipa, pe care o considera prietena. Ea a zis ceva la acel moment, care mi-e mi-a atras atentia: "Bai, tipa asta a facut eforturi pt prietenia asta. Ma credeti ca a fost la mine la spital cand am nascut, mi-a adus cadouri de zile de nastere, nume etc, m-a scos in oras dupa ce am nascut ca sa mai iau aer, sa ma relaxez, caci sa cresti un copil singura nu e usor. Si eu nu stiu nici macar cand e nascuta!!!?!"
O revelatie, intr-adevar. In adancul meu stiam acest lucru. Nu am scris inca nicaieri, si nici nu am concluzionat vreodata, ca pt o prietenie se lupta. Atunci cand consideri ca se merita, se lupta. Si ca intr-o prietenie, oferi. Dar oferi fara sa te astepti sa primesti. Te opresti doar daca ajungi sa vezi zeflemea, sictir, raceala, dualitate, sau ca pur si simplu esti luat de bun doar daca aduci un interes personal celuilalt, de natura financiara, relationala sau mai stiu eu cum.
Da, dom'le! Pt o prietenie se munceste, se da ce ai mai bun. Ca mizeriile, lipsa de respect, fitele si alte cele negative gratuite se gasesc peste tot. Prietenii insa sunt cercul tau de incredere. E bine macar cand iti gasesti oameni catre care sa transferi din frumosul tau. Involuntar, la restul, si poate si lor, celor apropiati, mai dai din cand in cand cate o mostra din ce inseamna "the dark side" pe care toti o avem. Cine te stie si pe fata si pe dos si te apreciaza, iarta si trece mai departe, asta daca nu cumva ai dat cu barda atat de tare incat ai lovit in curatenia si sinceritatea si bunatatea cu care te-a tratat celalalt, facandu-l sa creada ca a fost bun pt o nevoie punctuala si nu mai mult.
Si ca sa inchei aceasta "regurgitare" a multor idei, ganduri, regrete adunate in ani cand a fost vorba de a fi prieten, stiu ca nu sunt sfanta. Si cine se stie fara de pacat, sa arunce primul cu piatra. Dar stiu despre mine ca nu am dezvoltat niciodata prietenii adevarate daca nu am considerat ca omul acela are niste principii, niste valori, niste atribute, care se potrivesc cu ale mele. Si nu consider prietenii acele actiuni si comportamente ce sunt frumoase si de admirat doar pe durata nevoii de a obtine anumite lucruri, avantaje din relatia cu celalalat.
Am facut alegeri gresite de mai multe ori, si asta pt ca dau mereu prezumtia de nevinovatie celor pe care ii aleg sa imi fie aproape. Insa in mod sigur, in viata asta, am si eu lectiile mele de invatat.
Yours,
Me
Insa, chiar daca este foarte posibil ca principiile pe care eu mi-am construit imaginea unei prietenii sa nu fie aceleasi ca la restul populatiei pe care o cunosc, am sa mi le expun aici. Simt nevoia.
Imi place sa nu fiu duala, imi place sa iert, imi place sa nu fiu la mijloc intre tatisme, caci, Dumnezeule, nu aduc si nu imi aduc nimic bun. Imi place sa stiu ca pot sa am incredere, ca pot vorbi deschis, dar ca acel lucru ramane la prieten, mai ales daca eu subliniez confidentialitatea marturisirii, sau descarcarii sufletului. Imi place reciprocitatea, de ce sa nu recunosc, desi nu exista obligativitate, exceptand pe cea morala, in opinia unora, de a intoarce o fapta buna, sau de a tine macar cont cand cineva se comporta cu tine exemplar.
Imi place sa tin minte zile de nastere, sa spun urari de bine la sarbatori, sa dau un telefon chiar si aiurea sa vad ce face prietena/prietenul, caci nu e nevoie de motive speciale (respectiv moare cineva, se naste cineva, se casatoresc, fac copii) ca sa dai dovada ca iti pasa.
De unde s-a declansat toata chestia cu "Despre prietenie.."? Simplu. Ca intotdeauna exista triggerul. La o discutie, o tipa pe care abia o cunosteam ne povestea, celor implicati in discutie, despre cat de educata, si draguta, si saritoare, si apropiata ii este o tipa, pe care o considera prietena. Ea a zis ceva la acel moment, care mi-e mi-a atras atentia: "Bai, tipa asta a facut eforturi pt prietenia asta. Ma credeti ca a fost la mine la spital cand am nascut, mi-a adus cadouri de zile de nastere, nume etc, m-a scos in oras dupa ce am nascut ca sa mai iau aer, sa ma relaxez, caci sa cresti un copil singura nu e usor. Si eu nu stiu nici macar cand e nascuta!!!?!"
O revelatie, intr-adevar. In adancul meu stiam acest lucru. Nu am scris inca nicaieri, si nici nu am concluzionat vreodata, ca pt o prietenie se lupta. Atunci cand consideri ca se merita, se lupta. Si ca intr-o prietenie, oferi. Dar oferi fara sa te astepti sa primesti. Te opresti doar daca ajungi sa vezi zeflemea, sictir, raceala, dualitate, sau ca pur si simplu esti luat de bun doar daca aduci un interes personal celuilalt, de natura financiara, relationala sau mai stiu eu cum.
Da, dom'le! Pt o prietenie se munceste, se da ce ai mai bun. Ca mizeriile, lipsa de respect, fitele si alte cele negative gratuite se gasesc peste tot. Prietenii insa sunt cercul tau de incredere. E bine macar cand iti gasesti oameni catre care sa transferi din frumosul tau. Involuntar, la restul, si poate si lor, celor apropiati, mai dai din cand in cand cate o mostra din ce inseamna "the dark side" pe care toti o avem. Cine te stie si pe fata si pe dos si te apreciaza, iarta si trece mai departe, asta daca nu cumva ai dat cu barda atat de tare incat ai lovit in curatenia si sinceritatea si bunatatea cu care te-a tratat celalalt, facandu-l sa creada ca a fost bun pt o nevoie punctuala si nu mai mult.
Si ca sa inchei aceasta "regurgitare" a multor idei, ganduri, regrete adunate in ani cand a fost vorba de a fi prieten, stiu ca nu sunt sfanta. Si cine se stie fara de pacat, sa arunce primul cu piatra. Dar stiu despre mine ca nu am dezvoltat niciodata prietenii adevarate daca nu am considerat ca omul acela are niste principii, niste valori, niste atribute, care se potrivesc cu ale mele. Si nu consider prietenii acele actiuni si comportamente ce sunt frumoase si de admirat doar pe durata nevoii de a obtine anumite lucruri, avantaje din relatia cu celalalat.
Am facut alegeri gresite de mai multe ori, si asta pt ca dau mereu prezumtia de nevinovatie celor pe care ii aleg sa imi fie aproape. Insa in mod sigur, in viata asta, am si eu lectiile mele de invatat.
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu