I always hope and love.. And always Belive!
Imi suna un refren in urechi: "I'm going through changes".. Sunt niste schimbari de bun augur pt mine. Ma redescopar. Nu ma credeam in stare sa fac unele lucruri. Credeam ca o sa imi crape pamantul de sub picioare si ca o sa pic intr-un hau.. Dar niciun pamant nu s-a crapat. Pt ca eu cred in mine si in ce mi-am dorit si doresc pt viata asta.
Nu renunt nici in ruptul capului. Desi teroarea, socul, puternicul soc al zguduirii muntilor pe care stateam cu atata incredere, toate cuprinse de frica, durere, wow ce panica cumplita am trait!!...dar.. m-am oprit dintr-o data. De acolo de jos, de pe podea, unde zaceam lipita, fara pic de vlaga, ca electrocutata... Acolo am avut revelatia vietii mele. Puterea, aia la care probabil niciunul dintre voi nu visati, puterea aia care va salveaza in ultima nano-secunda de la gestul necugetat al sistarii respiratiei, ei, puterea aia exista!!
Am avut o descarcare instantanee de adrenalina. Mi-am simtit si mainile si picioarele tremurand incontrolabil, falcile inclestate, ochii cascati la maxim, respiratia sacadata, urlet de stupoare blocat in gat, pt ca nu intelegeam!! In loc de durere, si panica, si negura peste lumina ochilor, a venit linistea.. O liniste a omului sigur pe destinul lui. Un om care crede cu tarie, incapatanare, si orbeste in el si in ce poate face. In infinitul de posibilitati dintre care poate alege pt a exista. A venit apoi o intelepciune. O rabdare. Un calm. Un zambet. "Ma incearca Universul daca ii merit puterea ce mi-o poate da"...mi-am spus..
In a screwed up world, in ciuda oricaror ratiuni, nu voi renunta in ruptul capului la doua lucruri: speranta si sufletul meu pereche. Am nevoie de ambele ca sa exist, ca sa am motivatie sa ma trezesc si sa traiesc in fiecare zi acest meci al dracului, omniprezenta lupta ce ne facem noi sa credem ca e lupta, si competitia cu mine insami. Am nevoie de acel intangibil, beyond the impossible, beyond what we see, beyond the understandable.... Si am nevoie si de acel tangibil.. de ochii lui zambind, de inima lui batand ritmic, linistit, fara burnout-uri, fara sincope, de el linistit.
E lumina in suflet. Incredere oarba. Putere sa sustin pe oricine vreau si iubesc. Pt ca in ciuda oricarei logici, I know. Totul este spre bine. Spre foarte bine.
Omul traverseaza etape in viata. E nevoie sa incerce disperarea, rusinea, frica, durerea, confuzia, ca apoi sa inteleaga ce are nevoie ca sa existe. Din pacate, asa este rasa asta. Pana nu se aproape ingroapa in propria debusolare, si alergatura fara trasabilitate, alergatura departe de sine, de probleme, nu intelege ca trebuie sa se opreasca. Sa nu mai fenteze propria viata. Doar sa se opreasca. Dar cu totul. Sa stea pamantul atunci, si timpul sa stea si el, si nicio vorba si zgomot sa nu mai ajunga la el. Pur si simplu doar pt a se auzi cum respira. Cum clipeste. Cum circula gandurile.. Dar ca spectator. Ca sa inteleaga. Sa se inteleaga. Sa se infrunte. Sa se mangaie si consoleze. Sa se accepte. Si sa se iubeasca pt sufletul care este, fara podoaba falsa a hainelor, masinilor, conturilor din banca.. Sa se iubeasca pt ce e. Pt ca pe lumea cealalta nu plecam cu Mercedesul. Si nici cu corpul asta. Ci doar cu ce am trait aici, si am dat aici.
Am putere sa mut munti, si sa creez imperii. Am putere sa fac multe. Uitasem doar sa cred in ce pot face. Uitasem sa doresc si sa sper. Nu uitasem insa sa iubesc.
Dare to live yourselves.. Este infricosator, greu, infiorator de greu... dar atat de eliberator ...
Because there is always light in the end....
Yours,
Me
Am avut o descarcare instantanee de adrenalina. Mi-am simtit si mainile si picioarele tremurand incontrolabil, falcile inclestate, ochii cascati la maxim, respiratia sacadata, urlet de stupoare blocat in gat, pt ca nu intelegeam!! In loc de durere, si panica, si negura peste lumina ochilor, a venit linistea.. O liniste a omului sigur pe destinul lui. Un om care crede cu tarie, incapatanare, si orbeste in el si in ce poate face. In infinitul de posibilitati dintre care poate alege pt a exista. A venit apoi o intelepciune. O rabdare. Un calm. Un zambet. "Ma incearca Universul daca ii merit puterea ce mi-o poate da"...mi-am spus..
In a screwed up world, in ciuda oricaror ratiuni, nu voi renunta in ruptul capului la doua lucruri: speranta si sufletul meu pereche. Am nevoie de ambele ca sa exist, ca sa am motivatie sa ma trezesc si sa traiesc in fiecare zi acest meci al dracului, omniprezenta lupta ce ne facem noi sa credem ca e lupta, si competitia cu mine insami. Am nevoie de acel intangibil, beyond the impossible, beyond what we see, beyond the understandable.... Si am nevoie si de acel tangibil.. de ochii lui zambind, de inima lui batand ritmic, linistit, fara burnout-uri, fara sincope, de el linistit.
E lumina in suflet. Incredere oarba. Putere sa sustin pe oricine vreau si iubesc. Pt ca in ciuda oricarei logici, I know. Totul este spre bine. Spre foarte bine.
Omul traverseaza etape in viata. E nevoie sa incerce disperarea, rusinea, frica, durerea, confuzia, ca apoi sa inteleaga ce are nevoie ca sa existe. Din pacate, asa este rasa asta. Pana nu se aproape ingroapa in propria debusolare, si alergatura fara trasabilitate, alergatura departe de sine, de probleme, nu intelege ca trebuie sa se opreasca. Sa nu mai fenteze propria viata. Doar sa se opreasca. Dar cu totul. Sa stea pamantul atunci, si timpul sa stea si el, si nicio vorba si zgomot sa nu mai ajunga la el. Pur si simplu doar pt a se auzi cum respira. Cum clipeste. Cum circula gandurile.. Dar ca spectator. Ca sa inteleaga. Sa se inteleaga. Sa se infrunte. Sa se mangaie si consoleze. Sa se accepte. Si sa se iubeasca pt sufletul care este, fara podoaba falsa a hainelor, masinilor, conturilor din banca.. Sa se iubeasca pt ce e. Pt ca pe lumea cealalta nu plecam cu Mercedesul. Si nici cu corpul asta. Ci doar cu ce am trait aici, si am dat aici.
Am putere sa mut munti, si sa creez imperii. Am putere sa fac multe. Uitasem doar sa cred in ce pot face. Uitasem sa doresc si sa sper. Nu uitasem insa sa iubesc.
Dare to live yourselves.. Este infricosator, greu, infiorator de greu... dar atat de eliberator ...
Because there is always light in the end....
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu