Simt..
Traiesc intens in ultimele saptamani.. Poate prea intens. Simt poate prea mult. Sau poate simt cat este normal pt un om, si pana acum habar nu am avut ca asta e normalitatea..
Traiesc dragostea.. Si imi pun un milion de intrebari in ceea ce o priveste, legat de cum o simt.. Acum sunt fluturi care mi se zbat in stomac, si acum e focul ce arde in obraji.. Acum este coplesirea sentimentului de implinire, de absolut, de "perfect".. Acum e liniste. Dar mai este si golul din stomac. Mai este si inmuiatul picioarelor si senzatia de prabusire in hau.. Sau voma ce o simti in gat cand iti e frica, sau cand nu stii ce se intampla.. Este inima care bate ca o nebuna gata sa iti taie respiratia, si ultima picatura de ratiune pe care o mai ai... Apoi e iar liniste.. Si zambesti. Si caldura pe buze.. Simti buzele lui...sau ale ei..
Traiesc frica...sincer, nu stiu de unde a venit. Uneori ma intreb daca e a mea, pt ca in intreaga mea viata nu mi-a fost teama, recunoscut, decat sa nu il dezamagesc pe tata. In rest, am avut un curaj frate cu inconstienta uneori.. Dar frica, nu. Insa am trait-o saptamanile acestea. Ma ajustez la ea, pt ca e ceva nou pt mine. O spun cu toata sinceritatea de care sunt capabila. Cand am simtit ca nu ii pot face fata altfel decat in picioare, m-am prabusit in asternuturi, m-am asezat in pozitia fetala, si am asteptat sa loveasca.. Mi-am acceptat rasuflatul greu, lipsa de oxigen, negrul din fata ochilor, incapacitatea sa aud, sau sa vad in acele momente, inghetul mintii, al sufletului.. Apoi am trait senzatia de aruncare a unei greutati imense ce imi apasa pe piept.. Si apoi am reusit sa inspir aer, si am simtit ca mi se oxigeneaza inima si creierul.. Am simtit linistea..
Traiesc atat de multe lucruri.... Cred ca toti, mai devreme sau mai tarziu, le traim. Dar nu stiam ca atat de puternic poti sa simti. Atat de puternic incat sa iti dai seama cat de vulnerabil esti in fata propriei tale constructii.. In fata la ce nu are forma, nici culoare, si nici nu poti atinge: sufletul tau.
Stiu. Cand nu sunt atasata de persoana, functionez in baza ratiunilor, experientei, educatiei. Cand sunt atasata, orice lege a fizicii, filozofiei, vietii, nu mai are logica si poate fi incalcata absolut. Se spune ca in dragoste si razboi totul este permis. Nu sunt chiar adepta cotropirii unei fiinte din ratiuni de dragoste sau ura, sau oricare ar fi. A renunta la cineva daca asa ii este mai bine, pana si asta este o dovada de dragoste. Nu stiu.... sunt multe, putem face polemica ore intregi..
Insa simt. Intens. Usor, usor va fi si fara teama. Simt si cum atunci cand imi pronunt numele, ma linistesc. Simt ca atunci cand ii pronunt numele, ma linistesc. Numele meu inseamna, adaptat, "sfat protector". Numele lui inseamna "fericit"...
Ambele sentimente, de intelepciune (care nu consider ca vine cu varsta) si fericire... ma linistesc. Probabil ca atunci cand intelegi ce se intampla, ai confortul ca macar stii pe ce pamant calci. Oarecum ai un procent de predictibilitate si siguranta ca macar stii ce trebuie sa faci.
Imi tot pronunt numele, si ma uit pe geam... Pronuntarea numelui este o foarte puternica ancora psihologica, asa am invatat pe la scolile care le urmez. Ai sentimentul ca tu, totusi, ai o definitie de la care porneste totul: numele tau. Te identifica din multime, iti aduce niste atribute in minte cand se face referire la tine, stii sa te identifici, pt ca te cunosti.
Te linisteste pt ca la nasterea ta, asa cum spuneam mai demult intr-un post, au venit atatea energii ale Universului, si pe langa altele, ti-au dat puterea sa fii tu. Azi Fufi mi-a spus: "Ia-o usor! Bucura-te de tine..." Asta am incercat. Sa ma uit la cateva motive pt care, incontestabil, ma pot bucura de mine.
As vrea sa spun ca ma bucur ca simt. Nu pot deocamdata. Sunt partinitoare. Ma bucuram cand simteam numai lucruri frumoase, si sentimente blande si calde cu mine. Cand este greu, refuz si nu imi mai place sa simt. Dar viata este facuta din melanjul asta intoxicant, ce iti da dependenta uneori. Dependenta, sau nevoia, de a stii, simti ca esti viu...
Yours,
Me
Traiesc frica...sincer, nu stiu de unde a venit. Uneori ma intreb daca e a mea, pt ca in intreaga mea viata nu mi-a fost teama, recunoscut, decat sa nu il dezamagesc pe tata. In rest, am avut un curaj frate cu inconstienta uneori.. Dar frica, nu. Insa am trait-o saptamanile acestea. Ma ajustez la ea, pt ca e ceva nou pt mine. O spun cu toata sinceritatea de care sunt capabila. Cand am simtit ca nu ii pot face fata altfel decat in picioare, m-am prabusit in asternuturi, m-am asezat in pozitia fetala, si am asteptat sa loveasca.. Mi-am acceptat rasuflatul greu, lipsa de oxigen, negrul din fata ochilor, incapacitatea sa aud, sau sa vad in acele momente, inghetul mintii, al sufletului.. Apoi am trait senzatia de aruncare a unei greutati imense ce imi apasa pe piept.. Si apoi am reusit sa inspir aer, si am simtit ca mi se oxigeneaza inima si creierul.. Am simtit linistea..
Traiesc atat de multe lucruri.... Cred ca toti, mai devreme sau mai tarziu, le traim. Dar nu stiam ca atat de puternic poti sa simti. Atat de puternic incat sa iti dai seama cat de vulnerabil esti in fata propriei tale constructii.. In fata la ce nu are forma, nici culoare, si nici nu poti atinge: sufletul tau.
Stiu. Cand nu sunt atasata de persoana, functionez in baza ratiunilor, experientei, educatiei. Cand sunt atasata, orice lege a fizicii, filozofiei, vietii, nu mai are logica si poate fi incalcata absolut. Se spune ca in dragoste si razboi totul este permis. Nu sunt chiar adepta cotropirii unei fiinte din ratiuni de dragoste sau ura, sau oricare ar fi. A renunta la cineva daca asa ii este mai bine, pana si asta este o dovada de dragoste. Nu stiu.... sunt multe, putem face polemica ore intregi..
Ambele sentimente, de intelepciune (care nu consider ca vine cu varsta) si fericire... ma linistesc. Probabil ca atunci cand intelegi ce se intampla, ai confortul ca macar stii pe ce pamant calci. Oarecum ai un procent de predictibilitate si siguranta ca macar stii ce trebuie sa faci.
Imi tot pronunt numele, si ma uit pe geam... Pronuntarea numelui este o foarte puternica ancora psihologica, asa am invatat pe la scolile care le urmez. Ai sentimentul ca tu, totusi, ai o definitie de la care porneste totul: numele tau. Te identifica din multime, iti aduce niste atribute in minte cand se face referire la tine, stii sa te identifici, pt ca te cunosti.
Te linisteste pt ca la nasterea ta, asa cum spuneam mai demult intr-un post, au venit atatea energii ale Universului, si pe langa altele, ti-au dat puterea sa fii tu. Azi Fufi mi-a spus: "Ia-o usor! Bucura-te de tine..." Asta am incercat. Sa ma uit la cateva motive pt care, incontestabil, ma pot bucura de mine.
As vrea sa spun ca ma bucur ca simt. Nu pot deocamdata. Sunt partinitoare. Ma bucuram cand simteam numai lucruri frumoase, si sentimente blande si calde cu mine. Cand este greu, refuz si nu imi mai place sa simt. Dar viata este facuta din melanjul asta intoxicant, ce iti da dependenta uneori. Dependenta, sau nevoia, de a stii, simti ca esti viu...
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu