Omenirea si dramele ei...
E soare afara. Cald, frumos. Adie vantul. Merg pe alee cu sacosele in mana si nu ma pot uita decat in jos.. Desi as putea privi oamenii in ochi, asa cum fac de obicei. Personalitatea mea imi permitea asta..
Astazi merg agale spre bloc si nu pot decat sa constat ca am in cap un aeroport. Cu panouri de plecari si sosiri. Un aeroport de ganduri si sentimente. Si simt cum ridic privirea, si caut.. Caut ceea ce oamenii pierd ultima data: speranta. O caut pt ca am nevoie sa ma ia in brate azi.
O caut de cand am intors spatele ultimului panou de plecari din aeroport. Atunci o cautam inconstient. Azi, de la 3 dimineata, o caut constient. De la 3 dimineata cand m-am trezit, terorizata de un vis, si mi-am rugat subconstientul sa ma lase sa dorm. Eram epuizata. Si acum, dupa 12 ore de somn, tot obosita sunt si nu inteleg nimic.
E senzatia de abandon total. Nu mai pot sa lupt, nu stiu nici daca mai e necesar. Merg cu fiecare raza de soare care apare dimineata pe cer. "Si maine este o zi", imi spun. Si atat.
Oamenii isi traiesc fiecare dramele lor. Este o lume de drame. Si comedii seci. Un bagaj universal tradus in bagaj individual, si parca o omenire intreaga lupta pt izbavire. Fiecare, dar fiecare cu drama lui. Astazi nu vad sensul la toate astea.
Din agonie in extraz, si invers, ai senzatia ca stai pe scena vietii tale. Si ca rolurile pe care le joci sunt dintre cele mai variate. Nu poti spune ca esti doar trist, doar vesel, doar cerebral, sau doar emotional. Nu. Pt ca esti pe rand fiecare din ele si mult mai mult de atat.
Este adevarat ce se spune ca "The enemy of "good" is "better". Este loc pt tot si orice. Sunt bucuroasa ca am cunoscut ce inseamna varful iubirii, si ce inseamna iadul ei. Este bine sa simti. Este bine sa stii ce inseamna sa te pierzi cu totul in euforie, si cat de jos esti in stare sa ajungi pt ca iubesti. Este bine sa ajungi sa cunosti lucruri despre tine. Eu nu m-am crezut vreodata in stare de asa ceva. Si totusi, am fost.
Inexplicabil, inca nu pot da drumul. Cu toate rationamentele pe tapet si cu toata cerebralitatea de care pot da dovada. Nu pot da drumul. Si nu o sa pot niciodata. Sunt legaturi care exista pe viata. Si oricat vrei sa le rupi, ceva de dincolo de tine iti spune ca nu mai are sens sa incerci. Pt ca nu vei reusi. Incerci sa le rupi ca sa nu mai simti durere, gol, dor, pierzania propiei tale persoane, iti e frica sa intri pe pilot automat si sa nu mai simti apoi nimic.
Nu stiu care este aurita cale de mijloc. Probabil ca exista. Insa omenirea isi duce dramele ei. Si comediile seci. Pe scena vietii lor. Oriunde aceasta ar fi.
Yours,
Me
Astazi merg agale spre bloc si nu pot decat sa constat ca am in cap un aeroport. Cu panouri de plecari si sosiri. Un aeroport de ganduri si sentimente. Si simt cum ridic privirea, si caut.. Caut ceea ce oamenii pierd ultima data: speranta. O caut pt ca am nevoie sa ma ia in brate azi.
O caut de cand am intors spatele ultimului panou de plecari din aeroport. Atunci o cautam inconstient. Azi, de la 3 dimineata, o caut constient. De la 3 dimineata cand m-am trezit, terorizata de un vis, si mi-am rugat subconstientul sa ma lase sa dorm. Eram epuizata. Si acum, dupa 12 ore de somn, tot obosita sunt si nu inteleg nimic.
E senzatia de abandon total. Nu mai pot sa lupt, nu stiu nici daca mai e necesar. Merg cu fiecare raza de soare care apare dimineata pe cer. "Si maine este o zi", imi spun. Si atat.
Din agonie in extraz, si invers, ai senzatia ca stai pe scena vietii tale. Si ca rolurile pe care le joci sunt dintre cele mai variate. Nu poti spune ca esti doar trist, doar vesel, doar cerebral, sau doar emotional. Nu. Pt ca esti pe rand fiecare din ele si mult mai mult de atat.
Este adevarat ce se spune ca "The enemy of "good" is "better". Este loc pt tot si orice. Sunt bucuroasa ca am cunoscut ce inseamna varful iubirii, si ce inseamna iadul ei. Este bine sa simti. Este bine sa stii ce inseamna sa te pierzi cu totul in euforie, si cat de jos esti in stare sa ajungi pt ca iubesti. Este bine sa ajungi sa cunosti lucruri despre tine. Eu nu m-am crezut vreodata in stare de asa ceva. Si totusi, am fost.
Inexplicabil, inca nu pot da drumul. Cu toate rationamentele pe tapet si cu toata cerebralitatea de care pot da dovada. Nu pot da drumul. Si nu o sa pot niciodata. Sunt legaturi care exista pe viata. Si oricat vrei sa le rupi, ceva de dincolo de tine iti spune ca nu mai are sens sa incerci. Pt ca nu vei reusi. Incerci sa le rupi ca sa nu mai simti durere, gol, dor, pierzania propiei tale persoane, iti e frica sa intri pe pilot automat si sa nu mai simti apoi nimic.
Nu stiu care este aurita cale de mijloc. Probabil ca exista. Insa omenirea isi duce dramele ei. Si comediile seci. Pe scena vietii lor. Oriunde aceasta ar fi.
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu