Sfidarea normalului alorlati

Uneori ne simtim niste outsider-i ai propriei noastre lumi. Poate ca la unii se petrece asta in familie, la altii in mediul scolii, sau la servici, sau..
Tendinta e sa spui ca tu esti stricat. Ca poate tu esti proiectat gresit. Ca tu esti de vina..
Eu spun ca toti avem a little bit damaged genes.. Dar ca daca invatam sa le iubim asa cum sunt, iesim bine ca maturi pana la capat de viata.

As spune ca as fi o inadapta daca as renunta la mine si la felul meu de a fi. Daca as renunta la impulsurile bune care imi ghideaza viata si actiunile. Si nu neg, uneori o mai fac, si devin o programare a mediului extern si nu imi place. Daca as renunta la a zambi la ceilalti, chiar daca nu ii cunosc. La a privi in cimentul trotuarului cand merg daca pur si simplu nu simt nevoia sa privesc oamenii in ochi, ci doar sa stau in bula mea de prezenta si traire.

Uneori, puritatea si sinceritatea si transparenta sunt privite cu suspiciune. Un compliment vine urmat de intrebarea celuilalt: "Zi, ce vrei de fapt de la mine?". E anormal, este cu intentii ascunse sa spui cuiva ca e dragut/a azi. 

Sa ai curaj sa spui ca esti bun in meseria ta sau ca om, e judecat de altii ca nebunie. Sunt bun, mai bun decat eram ieri. Si pot si mai mult de atat. Si am voie caci nimeni nu stie mai bine ca mine, in adancurile mele, ce m facut sau ce pot face.

Ei iti vor judeca acest "bun" in comparatie cu proprii indicatori de referinta. Care e foarte posibil sa nu fie aceeasi cu ai tai :) Si uite asa, facem ping pong cu ce presupun altii, ce presupunem noi, putine dati fiind cele in care lucrurile sunt atat de clare si concrete si modul de functionare al fiecaruia vizibil de la o posta.

Oare ce te costa sa lasi la o parte monstri fricii si sa fii tu? Oare cat de mult te costa sa ii lasi sa te tina in haturi si sa nu poti face niciun pas?....Exista termen de comparatie la orice.. Si fiecare decide pt el daca e mai bine sa scapi de monstri, sau e mai bine cu ei...

Yours,
Me