Ca mersul pe franghie

        ...cam asa mi se pare si viata profesionala, si aia personala, cam asa pare totul in general. Tine de capacitatea ta de a-ti mentine echilibrul, de a vedea capatul franghiei sau haul de dedesupt, de a avea curaj sau nu, indrazneala sau nu, determinare sau nu... Stii pericolul... sau nu... si te rogi sa ajungi la capat intreg la minte si la trup...
        ...Este una dintre zilele in care stau in picioare in fata ferestrei, cu mainile in san, picata pe ganduri, cu privirea tintuind un punct fix. Schimbarile care iti dau universul peste cap cand te astepti mai putin.. oamenii care vin si pleaca din viata ta, experientele de zi cu zi, drumurile cu autobuzul prin Bucuresti, stand pierdut in scaun si doar urmarind imaginile orasului care trec pe langa.. si pentru a nu stiu cata oara te gandesti: "Oare ce fac eu cu viata mea?"
      Din pacate sau fericire, nimeni nu scapa de acest semn de intrebare recurent din vietile noastre. Este normal sa apara. Traversam diverse etape in evolutia personala, si ne regasim din cand in cand la inceput de drumuri noi.
       Ma amuza, caci de cate ori intru intr-o perioada de genul, ma anunta tipul de raspunsuri sau intrebari idioate care le debitez, semn clar ca mintea e in alta parte, si sunt incapabila de judecata si focus la prezentul simplu.
       E semn de continua schimbare a mea de cateva luni bune. Inca nu s-a terminat. Nici nu se va termina vreodata. Acum abia incep sa constientizez acest lucru, de fapt, nu, abia acum incep sa recunosc. E de bun augur, pe de o parte, pe de alta ma sperie. Realizez in fiecare zi, ca orice si oricat ai face sa iti creezi iluzia de stabilitate si confort pe orice plan, acestea sunt de fapt relative. Din pacate.. Ar fi frumos sa stii ca nu esti o viata intreaga singur sa te bati cu problemele de orice natura ar fi acestea, si ar fi frumos sa mai iei o pauza uneori. Sa poti pune capul pe un umar si sa zici: "Preia tu cateva zile... ca eu nu mai pot. Am nevoie de odihna". Si as face asta, caci nu cer altora sa imi duca viata cu tot ce cuprinde ea. Ci cer doar, uneori, o pauza. Sa ma odihnesc.
        Mersul pe sarma este obositor, stressant... Insa provocator, semn ca nu toti o pot face cu aceeasi indarjire si maiestrie. Practica este mama invataturii, si cu fiecare centimentru in plus te diferentiezi de ceilalti. In sensul "Eu am reusit extra-mile-ul". Desi cateodata ma gandesc "Si la ce imi foloseste?", sunt sigura ca la batranete, cand imi voi tine nepotii in brate, voi intelege la ce mi-a folosit.
       "Keep walking" - e celebru indemnul. Keep walking, dragilor. O sa intelegi voi candva de ce nu ati renuntat.

Yours,
Me