Frica

Am simtit nevoia sa ma opresc. Ma paralizeaza prezentul. De fapt, fricile prezentului. Nu imi lasa somn, imi iau foamea.. De fapt, fricile sunt prezent, dar sunt nascute in trecut. Ma intreb: cat timp ia ranilor sa se vindece? Nu am aer... Ma sufoca gandul distantelor, de orice forma ar fi.. Ma sufoca limitarea data de inexistenta proximitatii.. Ma sufoc..

Nu mai e cazul sa caut nimic. Vin singure, sunt sigura. Insa ma sufoc. Repet obsedant cuvantul asta pt ca am nevoie de aer. Am nevoie sa imi eliberez sufletul si inima de temeri. Atat de multe ajunse in viata de adult, si atat de inexistente si rude cu inconstienta in copilarie si adolescenta.

Simt. Atat de intens frica. Si o las sa treaca prin mine, nu ma mai opun. Asa o sa ma lase in pace la un moment dat. Trebuie sa o accept ca parte a existentei mele si sa am incredere ca Dumnezeu e sus si pt mine, si ca ma va ajuta sa inteleg de ce este din nou in preajma mea. Ea. Frica.

Am un mare gol in stomac. Imi e dor groaznic. Stiu de cine. Stiu si de ce anume. Uneori ma simt goala pt ca nu e. Alteori doar incompleta. Completa doar cand e langa mine. Iubirea muta munti, spunea literatura si cita apoi Lola in postul ei. Am mutat. Am mutat muntii inimii, mintii, granitelor, propriilor limitari, am mutat pt ca iubesc. De multe ori doare crancen. Alte ori nu ai loc de atata fericire si bucurie.

Insa imi e frica. Sunt soricelul din mansonul Reginei. Ma ascund acolo, traiesc frica. Si apoi ma voi elibera. 

Yours, 
Me