Don't settle for less!

Nu ne-am mai intalnit de ceva vreme. Stiu, bag capul in pamant si rosesc rusinata. Desi mi-au venit enspe mii de idei in cap despre varii topici de discutii, nu am mai ajuns sa le scriu. Viata, si ale ei valuri. Uimiri, emotii, dezamagiri, zambete de revenire, ajutor de unde nici nu visezi, aeroporturi, trenuri, distante infintie reduse la minim de o voce draga prin telefon... Atat de multe..

Am gandit si azi, ca de altfel si in multe alte zile, asupra reactiilor mele, evenimentelor pe care le traiesc, de ce nu obtin sau obtin rezultate. A trebuit sa las sa treaca 1 zi peste o discutie neasteptata, ca sa pot digera de ce am ajuns acolo. Am ajuns pt ca nu am luptat si nu am avut prezenta de spirit si increderea ca, indiferent de cat de "mica si pitica sunt" in lumea de business sau lumea larga, valoarea nu mi-o poate lua nimeni. Si nu am avut curajul sa ridic prea mult barba, si am bagat ochii in pamant si am inghitit in sec.

Dar am ajuns acasa. M-am linistit. Au trecut 24 de ore, si am gandit la rece: daca tot am o valoarea, daca tot informatia pe care o detin poate aduce un avantaj cuiva, atunci de ce sa minimizez puterea pe care mi-o da? In business totul costa. Informatia costa. Daca celalalt ar fi avut-o, nu s-ar fi batut pt ea acum. Asa ca, in loc sa inghit in sec ca nu am reactionat prompt si ca nu mai am ce face, am revenit cu mail la respectivul si am spus franc si deschis ca exista si posibilitatea de a nu mai colabora daca intelegerea dintre noi nu intra pe un fagas de castig pt amandoi. Am realizat ca nu e cazul sa cedez, si doar din prea mult respect, sa agreez ceva in detrimentul meu.

"Don't settle for less!" Cand stii ca meriti, pana la urma, ce ai de pierdut? Un contract? Screw that! Vine urmatorul.. Tu insa, nu te intelege pt mai putin decat consideri ca valorezi. 


La fel ma uit in urma la anii in care am renuntat sa plec sa ma plimb. 

Vreo 6. Am renuntat pt ca am de platit banca, ba chiria, ba CASCO, ba asigurarea de nu stiu care, ba un training, ba etc. Si niciodata nu m-am induplecat sa cheltui prea multi bani pt mine. Si ma uit in urma, si realizez ca am facut un mare rahat procedand altfel. Nu voi mai avea sansa sa imi traiesc inca o data anii aceia. Si nu voi mai avea niciodata posibilitatea sa ma intorc. E trecut si ingropat. Si totusi de ce simt un mare gol si frustrare cand ma gandesc la asta? Pt ca ma gandeam ca o sa pot realiza mai multe. Am realizat fix pix in plus. As fi putut sa fac efortul (daca asta ar fi efort) sa imi cumpar ce imi doream si cand imi doream, sau sa plec unde si cand imi doream, in limitele bunului simt si ale potentei financiare. Nu am facut-o, si iata un prim regret profund pe care il traiesc. Iata cum, pt prima oara, ma duc spre zicala "mai bine regret ce am facut, decat ce nu am facut". Pt ca e greu acest moment. Si e crancen de greu sa accept greseala si ca nu mai pot da timpul inapoi.

Imi e dor sa vad lumea. Imi e dor sa mai invat cum functioneaza altii. Sa experimentez, sa imi clatesc retina cu alte imagini, si urechea cu alte sunete straine. Sa ma uimesc de grandoare si de coloratura si de variatia peisajelor, cladirilor, muntilor, restaurantelor, pietonalelor din macar marile orase europene. Imi e dor de toate acestea. Si de o vacanta lunga intr-un colt de tara cu totul nou, in fiecare an de descoperit.

Ce am avut si ce am pierdut? Am pierdut timp. Am pierdut momente oportune. Si nu mi le mai da nimeni inapoi. Pt ca eu cu manuta mea mi-am facut-o si cu creierasul meu mi-am spus: "cheltuiesc prea mult pt mine. Trebuie sa fiu cumpatata si inteleapta cu totul."

Am citit undeva ca "spontaneitatea, impulsivitatea si excesul, toate acestea sunt si ele necesare din vreme in vreme, pt o afirmare de sine sanatoasa".
De ce nu am vazut eu asta in urma cu vreo 5-6 ani? Cum se spune: toate la timpul lor. Mi-am invatat lectia.


Yours, 
Me