Stay true to yourself

Vorbeam cu niste ore in urma despre relatiile dintre oameni. Despre unde am ajuns noi, pe scara evolutiei, ca indivizi in relatiile interumane aici, pe meleagurile mioritice.

Cand eram mici, mici transparenta prima in raporturile cu ceilalti. Franchetea era la ea acasa. Vroiai sa il scuipi pe x-ulescu pentru ca ti-a smuls paleta de ping-pong din mana, pai il scuipai fara jena, sau fara sa te gandesti daca maine va mai vedeti pe drum, sau va mai jucati impreuna. Nu dadeam doi bani pe asta. Cand voiai sa pupi pe cineva ca iti era drag, asa, sincer si ingenuu, pupai si il mozoleai de nu isi vedea nasul de balele tale. Ca asa e cand esti mic si nu te intereseaza ce e maine, nu stii jocuri meschine si nici nu iti treceau prin cap. 

Astazi, ca adult, cand vrei sa te arati exact asa cum esti celor din jur, te suspecteaza ca joci teatru, ca vrei sa il manipulezi, ca ai tu ceva de castigat sau vreun interes personal de la el/ea. E total din povestile SF daca faci un cadou fara motiv, daca esti interesat pe bune de starea de bine a individului sau a copilului, sau daca oferi o mana de ajutor cu complet dezinteres, fara sa ceri ceva in schimb. A fi absolut autentic in ziua de azi este perceput social ca un fel de alienare. 

Se uita toti la tine ca si cum esti o chestie venita de prin niste colturi indepartate ale Universului. Ori ca si cum esti un specimen pe cale de disparitie. Dar nu. Nu pe cale de disparitie, caci astfel s-ar agita careva sa te conserve pentru posteritate: un fir de par, ADN, ceva. Cand impartasesti dezinvolt din ce stii si iti place si ai avut bucuria sa citesti sau sa experimentezi, esti privit cu mari semne de intrebare. Se crede despre tine ca vrei sa te umfli in pene de cat de destept esti. 

Privim cu scepticism orice urma de bunatate sincera, orice urma de dorinta de a fi de folos celuilalt, fara niciun interes colateral, orice fapta buna sau cuvant sunt analizate pe toate partile si interpretate ca tentative de inselaciune.

Si nu numai pe plaiurile mioritice. Este, probabil, peste tot in lume aceasta frica, paranoia in relatiile sociale, aceasta ultra-verificare a versiunii prezentate de catre seamanul tau. Tot noi am creat acest context. Tot noi am ajuns sa fabricam necesitatea de a juca roluri si a urma interese din aceeasi lipsa de incredere in noi insine, de nesiguranta si insuficienta personala pe care ni l-am creat singuri, sau cu ajutorul unei societati mult disfunctionala. 

Ne invatam copiii sa fie paranoici, ne uitam suspect la vecinii noi de pe palier, iar daca se intinde cineva sa ne ajute cu o punga cazuta pe jos ne ferim, sarim intr-o parte caci, Doamne fereste, daca vrea sa ne fure din sacosa?

Gesturile frumoase sunt din ce in ce mai greu de facut in ziua de azi. Sa te arati nealterat, asa cum esti, este din ce in ce mai greu de facut. Sa spui un cuvant bun, sa impartasesti cunostinte, idei fara sa astepti ceva inapoi sunt interpretate ca vanitate sau ingamfare. 

Este greu sa te pastrezi adevarat tie insuti. Este greu sa te pastrezi fidel sinelui tau inalt care are in el aceeasi sursa divina pe care o au toti si de care au uitat. Este greu sa te tii cu dintii de natura ta profunda si adevarata. Insa a nu renunta intr-un context de acest fel este un gest de suprem curaj, verticalitate si un pic de nebunie. 

Yours,
Me