7 km si 160 m
08:05 a.m., vineri, 3 august, anno domini 2018. "Am o idee!!" se aude tipatul de la baie.Sunt curioasa, na, n-am cum sa ma abtin, asa ca ma duc sa o aud. El: "Hai sa alergam impreuna
la sala azi. Asa cum faceam noi doi inainte". Eu: "Nu pot ca am mani si pedi dupa amiaza si dureaza o ora si jumatate sa ma faca. Ma dau cu semipermanenta". El: "Hai dupa aceea." Eu: "Stii doar ca seara trag de mine la sala. Du-ma dimineata la 07:00 si nu carai". El: "Bine".
10:03 a.m. Cuget eu la ora aia: "Hai ca nu mor daca alerg o ora. Doar alerg si nu este nevoie sa fac vreun antrenament mai intens. Merge." Whatsapp eu: "Hai ca vin la sala, doar ca sa alerg :) Daca imi iese o ora, sunt mare." El ma iubeste :)
05:17 p.m. Imi adun catrafusele si o tai spre sala. Imi fac cateva cruci inainte sa intru, ca sa ma tina Doamne pe picioare si sa reusesc sa duc o ora de alergare. Ma schimb ca floarea, ma duc si iau apa din frigider si ma indrept increzatoare catre banda. "Everestul meu de azi" zic.
Am luat-o incetisor, cu mers linistitu-leganatu, vreo sase minute, sa nu ma sperii si sa fug din sala. Apoi ridic viteza. "Doar nu o sa ma tarai ca un melc cu 4 km/h". Ma incurajez. Ok. Ridicam viteza, calibram capacitatile motrice ca sa nu pic gramada si da-i inainte. Mi-am propus astazi sa aleg o ora. O magica ora de asudat, crescut imunitatea, stimulat limfa, baut un litru si jumatate de apa, simtit inima vie si puternica, simtit de la degetele de la picioare pana la omoplati cum se misca un corp intreg. "Chiar se misca toti muschii" imi spun. Asa era. Daca tibia ar fi fost un muschi, sa stiti ca am simtit-o si pe ea. Gambele, pulpele le simt cum se incordeaza si relaxeaza ritmat. Imi simt genunchiul ca ma sacaie putin, dar trec cu vederea. Abdomentul urmeaza ritmul corpului in miscare. Se contracteaza si el si se relaxeaza pe etape. Se tine ocupat ca sa ma tina pe mine, diva, la verticala si dreapta cat de cat. Bratele se misca si ele,umerii au miscare de leganare din fata in spate si tot asa. Gatul este incordat. Imi amintesc sa dau drumul la maxilare, nu duc o batalie, e doar postura de alergare, ce pana mea!
Pe monitorul benzii scrie ca am facut douazeci de minute de alergare. "Mai am. Ce sa fac ca sa nu ma apuce plictiseala?" Cuget la aceasta tema, caci atunci cand alerg, fiind un sport solitar si oricum obosind daca vorbesti in timp ce te misti, nu am cum sa ma tin ocupata decat daca ma gandesc la ceva interesant. Si uite asa ma apuc sa bat campiile mintii cu esnpe mii de teme pana cand imi dau seama ca mai mult ma oboseste hoinareala asta. "Asculta muzica si gata". Ok. Continui treaba mea. Cumva trec inca douazeci de minute. "Am 40 de minute pe banda si trag de mine ca de un catar. Cum or face oamenii aia la triatloane sa nu pice lati si sa termina sub 11 ore toate probele?" Resimt oarecum oboseala. Insa nu este fizica. E psihica. Creierul meu incearca sa imi spuna ca nu mai pot, ca e suficient cat am alergat. Insa acum, aici, eu il domin pe el, nu el pe mine. Se aude o melodie misto rau. Ritmul totat diferit de Parazitii pe care ii tot auzisem mai devreme. Imi creste putin adrenalina. Doar ascultand-o. Simt cum mi se indreapta spatele si mai bine, arunc picioarele in fata mult mai controlat si frumos, postura mi se schimba. Melodia aia a atinsa ceva in creierul meu, caci mi-a declansat o determinare cuplata cu o satisfactie imense. Opresc putin banda ca sa torn apa rece pe gat si ma duc repede la receptie sa vad ce melodie era. 2 Pep - ADEUS. "E misto, nu?" imi zice proprietarul salii. Eu: "E prea tare! Dar se aude incet in partea cealalta". El: "Mai punem inca o data". Plec spre banda. Repornesc, ascultand cum curge beat-ul ala tridimensional. Cat de tare e melodia! Se termina si, intr-adevar, o pune din nou. De asta data creste volumul. "Mult prea tare! Mult, mult prea tare". Imi creste adrenalina.
53:57 minute. Zambesc. "Imi place de mine, am reusit 53.57 de minute. Mai am inca 4:03 si sunt gata." Continui sa alerg constienta ca au devenit cele mai grele minute ale mele. Si in timp ce ma uitam pe geam realizez ca am facut calculul gresit: "Nu mai sunt 4:03, mai sunt 6:03 minute!". Care oricum nu mai erau tot atatea, insa ma minunez cum creierul meu a gasit o modalitate sa ma minta ca mai am putin si termin, doar ca sa ma distraga de la cat de dificil imi pare sa trag de mine pe ultima suta de metri. Mi-a placut de el. Acel moment in care ma amuz si ii multumesc creierului meu ca a gasit o modalitate sa ma ajute, nu sa ma deprime. Minutul 54:59. "Minutul 55. Mai am inca 5 minute." Imi dau de gandit iarasi triatlonistii. Este un efort fizic inimaginabil ce fac ei, da. Insa este un exercitiu psihic dincolo de ce intelegem ca sa nu renunti dupa ce te omori cu inot, bicicleta si alergat. Sunt acele momente de doar tu cu tine, cand iti spui ca mai poti, poti inca pe atata ce putin si mintea zice alte balarii. Si tu totusi insisi si spui: "Greul a trecut. Mai ai 2 minute doar". Si eu dupa, in curand, o ora de alergat, trag de mine si ma strofoc sa nu renunt, caci am un obiectiv de atins. Dar oamenii aia cum Dumnezeule mare fac sa nu se opreasca 11 ore sau mai putin? Este o discutie intensa care se petrece in capul tau. Un cumul de determinare, ego, dorinta de victorie, sa iti demonstrezi ca poti mai bine decat ai putut ultima data, ca reusesti sa iti invingi cel mai puternic adversar de pe planeta: pe tine insuti.
Minutul 60:01. 7 km si 160 de metri. Astazi nu am renuntat. Si m-au motivat toate acele dati din viata in care nu am renuntat nici in ruptul capului. Acele momente cand aceasta atitudine a facut diferenta si m-au construit omul cu tenacitatea si determinarea de astazi. M-am onorat pentru toate acele dati. Si i-am onorat si pe toti cei care nu au facut asta, mai ales cand viata lor lor a depins de acele 2 minute la propriu. Chiar daca e mai usor sa renunti, este de un milion de ori mai puternica satisfactia infrangerii propriei tale paradigme mentale.
E scris pe toti peretii vietii mele ca trebuie sa invat despre lucrurile pamantesti, ca de exemplu cum sa imi ingrijesc corpul, sa il mentin tonifiat, sanatos si alimentat corect si suficient, astfel incat sa arate si bine, dar sa ma si tina pana la adanci batreti, fara a fi nevoie de reparatii capitale.
Si astazi nu m-am mai facut ca nu vad semnele. Dincolo de comoditate, sta victoria personala.
Yours,
Me
.
10:03 a.m. Cuget eu la ora aia: "Hai ca nu mor daca alerg o ora. Doar alerg si nu este nevoie sa fac vreun antrenament mai intens. Merge." Whatsapp eu: "Hai ca vin la sala, doar ca sa alerg :) Daca imi iese o ora, sunt mare." El ma iubeste :)
05:17 p.m. Imi adun catrafusele si o tai spre sala. Imi fac cateva cruci inainte sa intru, ca sa ma tina Doamne pe picioare si sa reusesc sa duc o ora de alergare. Ma schimb ca floarea, ma duc si iau apa din frigider si ma indrept increzatoare catre banda. "Everestul meu de azi" zic.
Am luat-o incetisor, cu mers linistitu-leganatu, vreo sase minute, sa nu ma sperii si sa fug din sala. Apoi ridic viteza. "Doar nu o sa ma tarai ca un melc cu 4 km/h". Ma incurajez. Ok. Ridicam viteza, calibram capacitatile motrice ca sa nu pic gramada si da-i inainte. Mi-am propus astazi sa aleg o ora. O magica ora de asudat, crescut imunitatea, stimulat limfa, baut un litru si jumatate de apa, simtit inima vie si puternica, simtit de la degetele de la picioare pana la omoplati cum se misca un corp intreg. "Chiar se misca toti muschii" imi spun. Asa era. Daca tibia ar fi fost un muschi, sa stiti ca am simtit-o si pe ea. Gambele, pulpele le simt cum se incordeaza si relaxeaza ritmat. Imi simt genunchiul ca ma sacaie putin, dar trec cu vederea. Abdomentul urmeaza ritmul corpului in miscare. Se contracteaza si el si se relaxeaza pe etape. Se tine ocupat ca sa ma tina pe mine, diva, la verticala si dreapta cat de cat. Bratele se misca si ele,umerii au miscare de leganare din fata in spate si tot asa. Gatul este incordat. Imi amintesc sa dau drumul la maxilare, nu duc o batalie, e doar postura de alergare, ce pana mea!
Pe monitorul benzii scrie ca am facut douazeci de minute de alergare. "Mai am. Ce sa fac ca sa nu ma apuce plictiseala?" Cuget la aceasta tema, caci atunci cand alerg, fiind un sport solitar si oricum obosind daca vorbesti in timp ce te misti, nu am cum sa ma tin ocupata decat daca ma gandesc la ceva interesant. Si uite asa ma apuc sa bat campiile mintii cu esnpe mii de teme pana cand imi dau seama ca mai mult ma oboseste hoinareala asta. "Asculta muzica si gata". Ok. Continui treaba mea. Cumva trec inca douazeci de minute. "Am 40 de minute pe banda si trag de mine ca de un catar. Cum or face oamenii aia la triatloane sa nu pice lati si sa termina sub 11 ore toate probele?" Resimt oarecum oboseala. Insa nu este fizica. E psihica. Creierul meu incearca sa imi spuna ca nu mai pot, ca e suficient cat am alergat. Insa acum, aici, eu il domin pe el, nu el pe mine. Se aude o melodie misto rau. Ritmul totat diferit de Parazitii pe care ii tot auzisem mai devreme. Imi creste putin adrenalina. Doar ascultand-o. Simt cum mi se indreapta spatele si mai bine, arunc picioarele in fata mult mai controlat si frumos, postura mi se schimba. Melodia aia a atinsa ceva in creierul meu, caci mi-a declansat o determinare cuplata cu o satisfactie imense. Opresc putin banda ca sa torn apa rece pe gat si ma duc repede la receptie sa vad ce melodie era. 2 Pep - ADEUS. "E misto, nu?" imi zice proprietarul salii. Eu: "E prea tare! Dar se aude incet in partea cealalta". El: "Mai punem inca o data". Plec spre banda. Repornesc, ascultand cum curge beat-ul ala tridimensional. Cat de tare e melodia! Se termina si, intr-adevar, o pune din nou. De asta data creste volumul. "Mult prea tare! Mult, mult prea tare". Imi creste adrenalina.
53:57 minute. Zambesc. "Imi place de mine, am reusit 53.57 de minute. Mai am inca 4:03 si sunt gata." Continui sa alerg constienta ca au devenit cele mai grele minute ale mele. Si in timp ce ma uitam pe geam realizez ca am facut calculul gresit: "Nu mai sunt 4:03, mai sunt 6:03 minute!". Care oricum nu mai erau tot atatea, insa ma minunez cum creierul meu a gasit o modalitate sa ma minta ca mai am putin si termin, doar ca sa ma distraga de la cat de dificil imi pare sa trag de mine pe ultima suta de metri. Mi-a placut de el. Acel moment in care ma amuz si ii multumesc creierului meu ca a gasit o modalitate sa ma ajute, nu sa ma deprime. Minutul 54:59. "Minutul 55. Mai am inca 5 minute." Imi dau de gandit iarasi triatlonistii. Este un efort fizic inimaginabil ce fac ei, da. Insa este un exercitiu psihic dincolo de ce intelegem ca sa nu renunti dupa ce te omori cu inot, bicicleta si alergat. Sunt acele momente de doar tu cu tine, cand iti spui ca mai poti, poti inca pe atata ce putin si mintea zice alte balarii. Si tu totusi insisi si spui: "Greul a trecut. Mai ai 2 minute doar". Si eu dupa, in curand, o ora de alergat, trag de mine si ma strofoc sa nu renunt, caci am un obiectiv de atins. Dar oamenii aia cum Dumnezeule mare fac sa nu se opreasca 11 ore sau mai putin? Este o discutie intensa care se petrece in capul tau. Un cumul de determinare, ego, dorinta de victorie, sa iti demonstrezi ca poti mai bine decat ai putut ultima data, ca reusesti sa iti invingi cel mai puternic adversar de pe planeta: pe tine insuti.
Minutul 60:01. 7 km si 160 de metri. Astazi nu am renuntat. Si m-au motivat toate acele dati din viata in care nu am renuntat nici in ruptul capului. Acele momente cand aceasta atitudine a facut diferenta si m-au construit omul cu tenacitatea si determinarea de astazi. M-am onorat pentru toate acele dati. Si i-am onorat si pe toti cei care nu au facut asta, mai ales cand viata lor lor a depins de acele 2 minute la propriu. Chiar daca e mai usor sa renunti, este de un milion de ori mai puternica satisfactia infrangerii propriei tale paradigme mentale.
E scris pe toti peretii vietii mele ca trebuie sa invat despre lucrurile pamantesti, ca de exemplu cum sa imi ingrijesc corpul, sa il mentin tonifiat, sanatos si alimentat corect si suficient, astfel incat sa arate si bine, dar sa ma si tina pana la adanci batreti, fara a fi nevoie de reparatii capitale.
Si astazi nu m-am mai facut ca nu vad semnele. Dincolo de comoditate, sta victoria personala.
Yours,
Me
.
Comentarii
Trimiteți un comentariu