Ziua in care nu fac nimic

Imi vine sa rad, pe cuvant. Dar imi vine sa rad de oboseala. Dupa 20 de ore de stat pe

drum, schimbat masini, avioane, taxiuri etc, am ajuns intr-un final acasa. Am picat lata la 03:27 de minute. M-am rugat doar sa fie complet liniste dimineata, ca sa pot dormi macar pana la 10:00. Nu de alta, dar minimul de ore de somn care ma fac functionala sunt 7. Nu ca ar fi insemnat 7 ore de somn pana la 10:00, dar era pe acolo.

Se aude ceasul desteptator al lui barbata-miu. Trec peste asta, pentru ca inca am sanse sa adorm la loc. Nu dureaza mult si pic din noi in somn adanc. Ce urmeaza, probabil, ati trait cu totii macar o data in viata. 09:12. Eram, cred, pe la al doilea vis. Si incepe, ea, bormasina. Isuse Hristoase, nu pot sa cred! Al patrulea apartament de pe scara in renovare vara asta si jur, nu mai suport, nu mai e mult pana cand o sa sparg tocul usii cuiva numai cu un urlet ca din caverna care, singur, nu va semana nici pe departe cu al unei doamne! Nu a terminat indeajuns de repede ca sa ma decid sa raman in continuare in pat. Resemnata, ma ridic, zic: " Asta e. Dorm la noapte."

Fac eforturi imense sa ma adun, sa fac dus, sa beau apa, sa etc... dintr-alea de trezire. Bate la usa vecina. Eu nu nimeream sa trag maieul pe mine corect. Nu de alta, dar eram in viteza "taras". Deschis, zice lucruri, eu "da, facem, multumesc", inchid usa. Acum stau sa ma gandesc la ce am zis "da". E ok. Asa o sa fie toata ziua, nu face sens sa imi bat capul ca simturile mele sunt uitate pe undeva pe campul pe langa care am trecut azi-noapte, venind spre casa. 

Ajung la munca. Absolut chiauna. Desfac repede ghiozdanul de delegatii, incep sa car hartiile care pe unde erau de dus, desfac laptopul, iau in primire colete primite, discut, fac un up-date cu vreo cativa colegi, reusesc repede si un control medical anual si, in sfarsit, zic sa ma apuc de treaba.

Primul mail, de trimis la IT, chestii importante de rezolvat, ajunge fix la Juridic. Pe cei doi ii cheama oarecum la fel. Insa ochiul meu usor gol si creierul cu breach-uri de functionare m-au convins ca scriu la cine trebuie. Noroc ca am anuntat de dimineata ca e posibil sa fiu usor retarda in comportament azi. Bine. Pe asta am rezolvat-o, evident, cu zambetul pe buze. 

Pasul doi, plec spre un birou, aterizez in altul. Fara nicio legatura. Pe drum, am uitat unde trebuia sa ma duc. Ok. E clar. Dar totusi hai, mai incerc inca o data sa imi adun mintile. Zambesc. Din nou. Ce dracu sa fac?

Pasul trei. Ma duc la banca. Pierdut card, trebuia sa fac tot turul de hartogaraie, etc. Doamna scoate documentele. Langa dansa, era un pad pentru semnaturile electronice. Sapte centimetri mai la dreapta, un pix normal in suport fix. Ma roaga frumos sa semnez nu stiu care formular, cu nu stiu ce solicitare. Iau frumos pixul de la pad-ul electronic si dau sa semnez. "Nu merge. Evident. Nu are pasta". Pe naiba. Nu mergea pentru ca era alt pix decat ala care trebuia. Bine, Wonderful. Zambesc. Din nou. Ma intorc la masina, revin la birou. 

Imi vine greu sa ma concentrez la ce zice lumea. Scriu prostii. Decid sa fac lucruri simple astazi, ca o lista "To do" ca sa nu uit temele de lucru cu care am venit din delegatie. Si mai decid ca diseara vreau sa mancam in oras, nu de alta, dar nu vreau sa dau foc la casa uitandu-ma in gol dupa pasaret pe sarmele din cartier, in timp ce am tigaia pe foc.

Este clar. Azi nu e cazul sa fac nimic destept, solicitant, pot sa fac linistita fotosinteza si sa las timpul sa curga. Oricum nu mai port ceas de vreo saptamana si, sincer, este minunat sa nu am habar pe ce lume sunt si sa fiu in ritmul meu.

Sigur cu totii avem zile dintr-astea. Vroiam doar sa va asigur ca sunt absolut normale. Iar eu le iubesc. Ma pun pe "hold" cu totul si mintea mi se odihneste fortat. Mai vorbim zilele urmatoare.

Your,

Me