De ce sa ai grija de tine?

Mi-au trebuit circa 30 de ani sa invat ca cel mai important lucru, ca cel mai important efort pe care il pot face este sa am grija de mine. 

Si, ca intotdeauna, nu ajungi la aceasta concluzie decat dupa ce te lovesti cu capul de toate pragurile si toti peretii posibili. Ma rog, unii reactioneaza dupa prima vanataie, altora insa le trebuie vreo zece, plus cateva ruperi in bucati de inima si creieri.

Ce iti spune in avion un steward, ca in caz de depresurizare cabina sa iti pui masca de oxigen mai intai tie si apoi celorlalti, mi se parea un pic ciudat cand am citit-o prima data. Apoi, mergand mai departe la explicatii, am inteles de ce e atat de important.

Au trecut diverse perioade, sa nu credeti ca a avea grija de tine, ca atitudine adresata tie insuti, se schimba de pe o zi pe alta. Vechile obiceiuri mor greu. Ca atare, a da prioritate celorlalti, a fost un obicei necalculat pentru inca o perioada.

Apoi, usor, usor, invatand sa spun "nu" si sa re-dimensionez numarul actiunilor voluntare, nesolicitate de a oferi ajutor, m-am regasit in bucuria de a avea timp pentru mine. Ani de zile, relaxarea propriului corp si minti, erau chestiuni de neconceput. Eram pe fuga. Sub presiune. Sub indatoriri, reale sau nu in capul meu. Dar eram permanent sub apasarea a ceva. Apoi, semnele de oboseala, greselile, irascibilitatea, anxietatea, semnele de depresie, lipsa de energie si de dorinta de interactiune sociala au inceput sa ma sperie, se vedeau din avion de acum. Stiam ca trebuie musai sa fac ce se zice ca e normal in prima parte a vietii: scoala, specializari, cariera, sa iti iei o casa, apoi sa faci o familie etc. Observati ordinea lor, da? Cine vrea sa inteleaga, intelege multe din modul in care prioritizasem eu lucrurile atunci. Deci traiam urmand aceasta directie si aveam senzatie ca nu e timp, ca nu ma pot odihni. Nu inca. 

Moartea tatalui meu insa mi-a tras doua palme de nu m-am vazut. A fost momentul in care mi-am re-evaluat viata, obiectivele, motivatiile proprii. Si cand m-am uitat in oglinda, la sase luni dupa moartea lui, aveam senzatia ca sunt un pui jigarit, abia iesit dintr-o balta cu namol, defazat si fara pic de sens. 

Au urmat psiholog, prieteni buni, nopti nedormite, constientizari, zdruncinaturi din temelii. Si a inceput sa se iteasca, de acolo, dintre daramaturile din suflet, intelegerea sensului odihnei. Intelegerea nevoii de a incetini si chiar a pune totul in asteptare ca sa te relaxezi. Am inceput sa citesc despre detasare, despre momentul prezent, sa pun in practica exercitiile de respirat ca sa ma pot readuce in momentul "acum". Am invatat sa iau vacante, sa ma opresc cand vreau, sa nu mai depun efort mai mult decat este necesar, decat pentru chestiile mele personale. Am invatat sa las loc la "a fi" in locul lui "a face".

Mi-am adus aminte ca imi placea sa desenez portrete. Si am descoperit bucuria coloratului de mandale. Si ca imi place muzica si ca ar fi frumos sa am niste flori in casa, niste fiinte vii care sa imi aduca aminte delicatetea vietii si ce inseamna doar "sa fii". Sa ma bucur ca duminica dimineata veneau la mine prietenele mele la cafea sau ca ma vedeam cu ele intr-o cafenea unde puteai sa vezi un lac frumos pe geam, sau peisaje calde, natura. Asta inseamna ca m-am prins eu ca ma pot intalni cu prietenele mele si in afara orasului, pe un ponton, undeva langa Bucuresti, sau la curtea uneia din ele, sau a mamei, lenevind intr-un fotoliu, gadilate de soare si rasete. 

Anii au trecut si am inceput sa infloresc. Sa zambesc la mine in oglinda si la oameni pe strada. Sa nu ma mai simt vinovata ca nu mai lucrez douasprezece ore pe zi si ca imi iau vacanta cate o saptamana sau doua saptamani, de cate doua-trei ori pe an. Sa merg la bazin, sa imi fac unghiile, sa ma duc la masaj, sa merg la sala, sa citesc si reviste "de femei", cum le spun barbatii. Sa am discutii lejere, nu doar de rezolvat probleme, de filozofie sau viata. Sa ascult povesti despre ce fac uleiurile esentiale, si ce inseamna Kambucha (si chiar sa imi cumpar toate cele ca sa o fac in casa). Sa ma uit duminica dimineata la desene animate si sa imi placa de nu mai pot.

Cam asa am descoperit beneficiile unei minti linistite, ale unui suflet hranit si ale unui corp sanatos: avand grija de mine inainte de toate. Si sa stiti ca e important sa ai pe cineva care sa iti aminteasca, din cand in cand, ca asta e prioritatea numarul unu din viata ta. Fara a fi egoist. Ci doar intelegand ca daca tu esti bine, atunci in viata ta e bine, cu prietenii e bine, cu familia e bine. Totul merge bine. Cand vezi ca ce e inauntrul tau se reflecta in afara ta, ca asa cum te comporti tu cu tine, asa se vor comporta ceilalti cu tine, incepi sa ai mai mare grija la actiunile tale dedicate tie insuti. 

De aia incerc, pe cat pot de bine, sa ma comport frumos cu mine, sa am grija de mine. Si daca nu imi iese mereu, incerc mereu sa imi iasa. Si ma simt bine. Foarte bine. Si sotul nu pridideste in a ma indemna mereu sa fac exact asa.

Mergeti in vacanta, cascati ochii la cer, inspirati aerul padurii sau al marii, mergeti desculti in iarba sau pe nisip, desenati, cantati la un instrument sau cu vocea, faceti sport, yoga, beti un pahar de vin si uitati-va in departare, in liniste, faceti orice va fac sa simtiti ca va dati prioritate si aveti grija de voi. Ne umple fiinta de energie Divina, nu? Si apoi, aveti din ce in ce mai multa predispozitie sa ii ajutati si pe ceilalti. Sa faceti voluntariat, sa sustineti o cauza, sa construiti lucruri noi. Si uite asa, ajungem la o suta de ani bucurosi ca am existat, inainte de a fi bucurosi ca am facut.

A! Sa stiti ca sunt in vacanta, beau un pahar de vin, inspir aerul minunat de Sovata si fac ce imi place, aproape, cel mai mult: scriu :) Cred ca puteti intelege cat de fericita sunt, da?

Yours, 

Me