Postarea cu nr. 200 - SUITS the series - o postare despre avocati
Am studiat pana in ultimul moment sa dau la Drept. Cumva, viata m-a facut sa ma rasucesc in ultimul moment. Nu stiu daca a fost ca ma speria groaznic ce venea dupa facultate (sa iti gasesti un avocat pe langa care sa faci stagiul profesional, sa nu care cumva sa gresesc, etc, multe erau in mintea mea de adolescenta la acea vreme) sau ca pur si simplu imi era menit sa ma ocup de ceea ce am facut in ultimii 15 ani. Dar sa revenim.
Nu va ganditi ca ma uit la orice film ce apare pe fata ecranului. Nu. Am si eu niste standarde. Ca de altfel, o minte curioasa si inchizitorie. Cand am dat peste SUITS pe Netflix, am zis "Ok, brieffing-ul suna bine." Si a sunat nu ca bine, ci fantastic de bine. Pentru ca m-a prins complet. Am vazut toate cele 6 serii disponibile la acel moment si astept pe cele de la 8 la 10 cu nerabdare, caci 7-le, aparut anul asta, e pe vazut deja de circa 2 ori. Asta daca nu ma apuc sa le caut pe restul in alta parte.
Subiectele sunt despre o casa de avocatura avantata in dreptul corporatist din Manhatten, New York. Cu intrigile de rigoare, cu spete de rigoare, spionaj industrial, lacomie, foame dupa bani, la ce sunt dispuse unele firme puternice pentru succes si dominare de piata, despre fete ale Procuraturii, Parchet-ului, pe scurt ale intreg sistemului juridic american, viata, loialitate, echipa, leadership si nu numai.
Ma gandeam astazi ce familie faina la birou au putut crea scenaristii serialului! Ma rog, au creat o imagine atat de veridica despre lumea corporatista americana intr-un scenariu fictiv. Dar ce au mai reusit ei si actorii serialului a fost sa creeze diverse declansatoare pentru o minte curioasa a persoanelor cu o vasta viata interioara.
Sa reusesti sa faci parte dintr-o firma unde echipa reuseste atat de mult sa fie asa sudata, in viata reala este o dorinta care pare uneori utopica. Cel mai mult aici este vorba despre iertare. E adevarat, in Suits este dus totul usor la extrema. Se mint, se ataca reciproc, dar la sfarsitul zilei loialitatea primeaza. La sfarsitul zilei isi vorbeau. Spuneau despre motivele pentru care le-au facut. Vorbim insa despre o societate unde concurenta cred ca e scrisa in ADN-ul lor, la americani.
Atacurile pe la spatele fiecaruia se dadeau pe un fod de ambitie majora si ego specifice Wall Street-ului. Dar dupa cum spunea Jessica Pearson: "cum sa concediez fiecare avocat ambitios de aici care isi face drum sa castige, cand in bransa noastra despre ambitie este nevoie ca sa reusesti?" Cam asa, mai mult sau mai putin, era ideea. Avem locuri de munca unde exista astfel de rivalitati. Important este sa duca mereu la ceva bun.
Am experienta a doua firme in care, cu ajutorul sau in pofida conducerii (caci au fost ambele cazuri), s-au legat echipe stranse. S-au creat familii la locul de munca.S-a stat ore lungi seara si noapte pentru a-l ajuta pe unul dintre ai nostri. S-a sustinut altul cand un parinte s-a dus. S-au impartit retete de mancare si informatii despre ingrasaminte pentru gazon si cum sa scapi de buruieni. Despre cum sa conduci o echipa intr-o situatie limita, despre cum sa se repare relatii la locul de munca, despre schimb de experienta caci da, am invatat mult unii de la altii.
Ma mai gandeam apoi, privind acesti avocati, vazandu-i cum lucrau circa 90 de ore pe saptamana, asa cum spune scenariul, cum sa reusesti sa ai si viata personala cand tu lucrezi 2 saptamani intr-una? Gen? Si sa stiti ca si in viata reala, munca unui avocat de un anumit nivel acolo se duce. Apoi m-a dus gandul ca nu numai avocatii lucreaza in ritmul asta frenetic. In mai toate industriile exista cei care au pasiune pentru meseria lor, care au investit in ea timp si resurse si scoala multa, care isi doresc succes si care se hranesc cu reusitele acestea. Care sunt dedicati meseriei lor pentru ca ii reprezinta si pentru ca le da spatiu sa dea ce e mai bun din ei. Insa asta cere timp, sacrificii, determinare de fier, ambitie si dorinta mare de a face diferenta. Mai lasa asta loc si pentru altceva? Nu prea. Decat dupa ce incepi sa iti pui prioritatile pe hartie. Si apoi se face lumina. Sa ai o viata proprie interioara, timp pentru ea, sa ai familie, copil/copii si sa faci lucrurile bine si acolo si sa fii si la job 100% este foarte greu. Este despre a seta standarde si prioritati. Despre a pricepe ce inseamna "suficient" si cand "ajunge".
Limitele sunt lectii de invatat. Pentru ca echilibrul este o lectie de invatat. Loialitatea. Mintea ascutita. Agerime. Perspicacitate. Strategie. Sunt multe pe care acest serial te invata. Rezistenta. Tarie de caracter. Ingenunchere. Ridicare din cenusa. Determinare. Dorinta. O viata intr-un serial. Dar cu ce pleaca fiecare din acest serial este cel mai important. I-am admirat, criticat, judecat, admirat iar si tot asa. Apoi am realizat ca, pe bune, cum pot eu sa ii judec? In viata reala, cand esti pus in situatii de nici nu ai visat, ori in cea personala, ori in cea profesionala, din afara si dupa ce trece furtuna sunt multi eroi. Dar in furtuna conteaza cum reusesti sa te ridici. Sa tii piept. Sa stai nemiscat ca un munte. Sa lasi vantul si ploile sa iti zgarie si slefuiasca suprafata si sa ramai tot semet si cu capul sus.
Este despre caracter, acest serial. Partea buna si partea rea a lui.Dar iti da de gandit. Te provoaca, Te suprinde, te face sa stai lipit de ecran ca sa vezi deznodamantul. Nu stiu daca in viata reala se petrec asemenea lucruri. Dar tind sa cred ca viata bate filmul. Iar pt asta trebuie sa dai avocatului ce e al avocatului.
Yours,
Me
Comentarii
Trimiteți un comentariu