marți, 1 martie 2016

Simple & sincere joy.. where are you?

E 1 martie. E mare bucurie caci oficial am intrat in primavara. Doamne ajuta, zic. Dupa atata cald, rece, vant, furtuna, soare, iar rece, in sfarsit parca s-a liniarizat putin vremea. Pentru cat o ramane liniara si adaptata anotimpului.

Asa. E rost de mare bucurie, deci. Si avem si de ce. Si cu riscul de a fi contra curentului standard al acestei zile, lovita de o revelatie in timp ce urmaream un film al lui Robin Williams - Peter Pan, mi-au trasnit prin creier niste constientizari ale unei ere in care ne aflam.

Ma uit la un actor de un succes rasunator, talentat, cu familie frumoasa, care a lasat ceva in urma sa,
care a revolutionat comedia Hollywood-ului si care a ales sa nu mai traiasca pana la adanci batraneti, nelasand viata sa isi urmeze cursul singura. Si atunci m-a lovit revelatia de care spuneam mai devreme, coreland informatiile despre cariera acestui om: un numar impresionant de filme, multe comedii, multe realizate pentru copii, dar peste tot, peste tot si-a ales personaje pline de esenta, pline de valori. Omul acesta a pastrat adanc in el niste valori ale copilariei: curatenie sufleteasca, simplitate in joaca, relaxare, lipsa de conformism, distractiile din cele mai simple prin strambaturi haioase necoordonate, cantatul fara sa ai voce de scena, Dumnezeule mare o intreaga paleta de atribute sufletesti de copil. Un copil care a luptat sa se adapteze intr-o lume unde aceste valori, pe care le-am perceput in el ca actor si citind despre el ca om, dispar cu repeziciunea fulgerului de la varste fragede. Intr-un Hollywood si intr-o lume cu multe drame personale, dar si cu povesti frumoase, a incercat sa isi pastreze neintinata partea lui de copil.

Copilul nu uraste, iarta extrem de repede, uita rautatile la fel de repede, cauta bucuria in orice si zambeste la cel mai mic lucru pe care il primeste ca si cum ar fi cel mai mare cadou ever. Vorbim de acei ani ai copilariei in care inca mai descoperi ingenuu ca iti place orice primesti. Caci simti energia si bucuria celui care ti-l da. Si exaltarea asteptand ca tu, copil fiind, sa iti dai verdictul: iti place sau nu.

In acelasi sistem de perceptie, ma uit in lumea adulta in care traim. Cu durere, de multe ori descopar ca oricat ai incerca sa oferi unui om mare diverse bucurii, in majoritatea cazurilor va face asa:
- ori va avea ceva de criticat/comentat vis-a-vis de gest/cadou in sine etc.
- ori nu va fi in stare sa il aprecieze, caci vecinul de peste palier are ceva mai nou/colorat/mare etc.
Ponderea acestor reactii este neasteptat (inca) de mare. "O, da, ar fi/este super cadoul, dar......" Si atunci simti ca iti pica cerul in cap. Nu despre cadou este vorba la sfarsitul zilei, nu despre cantitate sau cata frumusete are. Ci despre GEST. Despre valoarea care a determinat cadoul: sa aduca un pic de bucurie celui caruia i-l oferi.

Nu vom putea niciodata sa facem fericiti pe toti. Pana una alta nici nu e resposabilitatea noastra fericirea celuilalt, e doar a lui. Caci vine din interior.

Insa intr-o societate care inca nu este obisnuita cu gesturi frumoase, venite din suflet, din puritatea
unui "imi pasa" fara sa astepti nimic inapoi, inca invatam cu totii sa apreciem lucrurile mici, cadourile mici pe care le primim in fiecare zi. Fie de la oameni ca noi, fie de la Dumnezeu. Palpabile sau nu. Inca nu ne putem obisnui ca ne poate fi si bine. In masura mai mica sau mai mare, dar e nevoie doar sa deschidem ochii si sa fim recunoscatori. Caci cineva de Sus sau un seaman al nostru, astazi, a simtit sa faca un gest. Sau chiar a luptat vreme buna sa obtina pentru tine ceva care sa iti aduca o bucurie, de orice forma ar fi ea.

M-as bucura, si o spun sincer, sa avem acest zambet pe buze si dorinta de a ne facem semenii mai bucurosi cu urari sincere si gesturi sincere nu doar de 1 martie, sau 8 martie, sau 5 mai, sau 1 iunie sau Paste, Craciun etc.

M-as bucura ca valorile reale, adanci din suflet sa fie cele care ne determina actiunile si care arata frumusetea interioara de oameni minunati ce suntem, si nu interesul sau obligatia.

Si m-ar mai bucura ceva: sa ne bucuram de reusita vecinului. Si de munca in echipa, caci suntem cateva miliarde pe planeta asta si fiecare "stup" de omuleti ar trebui sa faca un front comun sa reusim pentru binele tuturor, nu doar individual. Si cand vedem lucruri/actiuni care pana acum nu au avut loc si care sunt frumoase, unice, deosebite, sa le felicitam. Da. Cu toata deschiderea si bucuria, caci a fost acolo cineva care a facut tot ce a putut, a muncit, a renuntat la ore din viata lui ca sa aduca ceva bun comunitatii in care traieste. Si sa stiti... timpul devine deja noua moneda de schimb.

Sa ne amintim deci mai des aceste lucruri... cred ca am fi cu totii un pic mai fericiti la sfarsitul zilei,

Yours,
Me

luni, 4 ianuarie 2016

Emotii nepazite

Traim multe intr-o viata. Atat de multe ca al nostru creier nu poate tine minte. Insa inima da,
tine minte. Tine minte si cand ai blocat amintirea care ti-a generat emotia pe care ziceai ca nu mai poti sa o duci. 
Cand dam drumul la emotii, cand dam la o parte zidul de protectie inalt pana la cer, atunci curge energie. In toate sensurile. Si face bine. Ca sa se faca loc la Lumina si energie buna, energia (g)rea trebuie sa iasa. Sa se transforme. In Iubire. Caci doar acolo e liniste si pace. Intru Iubire. Intru libertate. Intru lasarea lina a lui Dumnezeu sa curga in viata noastra.
Cand simti, sufletul traieste. Tu traiesti. Bune si rele, nu mai conteaza, caci toate sunt parte din tine. Imbratisate, ele te formeaza in experienta. Experienta iti aduce invatatura. Invatatura te elibereaza de demonii tai.
Emotiile sunt prietenele noastre cele mai fidele. Ai incredere cand le simti. Ele iti spun tot. Uneori e greu sa accepti ce intelegi. Asta e partea cea mai grea. Insa invariabil, vei stii despre ce este vorba in viata ta, in acel moment.
Cand emotiile sunt nepazite, arati curaj. Atat de mult curaj. Atat de multa putere. Te asculti pe tine insuti. Pe adavaratul TU. Cand e liniste si impacare, stii ca esti bine in situatia in care esti. Cand e tumult, nesiguranta, frica..acolo ai de facut curatenie. Acolo e lectia. Si uneori este atat de dura, caci simti ca te dizloci in mii si milioane de bucatele. Insa daca o inveti, te recompui: in liniste si Iubire. Daca nu, probabil te mai asteapta inca zece alte vieti ca sa intelegi. Pana intr-un final.. cand vei intelege.
Dainuim prin Univers ca sa ne reaflam. De fiecare data ne reaflam. Cu cat mai greu procesul intoarcerii Acasa, cu atat mai dura lectia. Insa ni se da sansa. Si asta este Divin: sa ai sansa sa intelegi, sa inveti, sa te eliberezi de demoni si sa curgi in Univers. Magic. 
Emotiile nepazite: spaima vietii si victoria ei in acelasi timp. 

Yours, 
Me

miercuri, 14 octombrie 2015

Da, de Sfanta Parascheva

Nu sunt o persoana religioasa, dar sunt o persoana spirituala.
Cumva, anumite momente grele din viata mea s-au petrecut in jurul lunii octombrie. In jurul datei de 14 Octombrie.
Acum 4 ani, la aceeasi data, paseam intr-o biserica, dis de dimineata. Era lume multa in curtea si pe
scarile bisericii, inauntru si peste tot, Slujba. Era 8 dimineata. Paseam in acel lacas pentru ca imi era sufletul atat de trist si pustiit incat nu mai putea duce. Am intrat in biserica mergand catre Dumnezeu. Ma predam in acea zi. Ma predam destinului si unei forte dincolo de mine, caci eu nu mai putea duce tot ce simteam. Am intrat in acea biserica si am realizat ca era Sfanta Parascheva. Era ziua EI. Mi-am strans mainile in dreptul inimii si am inceput sa ma rog. Imi curgeau lacrimile siroaie. Renuntam la tot pentru ce luptasem si sperasem. Renuntam caci mi se parea ca nu mai face nimic sens. Si am rugat-O atunci sa faca EA ce crede mai bine pentru mine si situatia de atunci. Caci atat de tare ma durea sufletul si atat de putin mai stiam incotro sa ma duc sau ce sa fac. Imi ardea fata. Imi ardea inima. Ma simteam goala pe dinauntru si pe din afara, fara rost sau inteles.
Mi-am terminat ruga, apoi am mers sa aprind lumanari si sa multumesc si sa ma rog pentru cei dragi ai mei in viata si pentru cei care nu mai erau. Si apoi am inceput sa cobor scarile bisericii si sa plec spre lucru.
Este eliberator sa renunti. Sa te predai destinului si sa lasi fortele Universului sa actioneze. In zilele in care au urmat, lucrurile s-au indreptat, s-au imbunatatit. Usor, usor, am revenit la normal, la o stare de incredere si bucurie timide, dar reincepeau sa apara. Eram recunoscatore...
Astazi, m-am indreptat catre biserica la pranz. Ma gandeam ca va fi o gramada de lume. Pai nu la acea biserica, se pare. Am ajuns exact cand o angajata de acolo deschidea usile. Era gol. Doar eu si inca un om am intrat. M-am asezat in partea stanga a bisericii, mi-am strans mainile in dreptul inimii, si am simtit nevoia sa ma predau din nou. Desi nu era nimeni in jur, mi s-a parut ca ma asculta tot Cerul. Mi s-a parut ca EA ma asculta. Era liniste, imi auzeam gandurile, imi simteam lacrimile arzandu-mi ochii si continuam sa ma rog. Cumva, e aceeasi perioada, si aceeasi greutate pe umeri si in suflet si 4 ani mai tarziu. E o lectie pe undeva. Sau sunt mai multe lectii pe care am nevoie sa le invat.
Nu sunt genul care va alerga dupa moaste, cruci, sau lacase speciale.
Sunt doar genul care crede ca suntem legati si conectati cu tot si toate. Si ca oriunde te-ai afla si sufletul tau are nevoie, te poti ruga si cere indrumare Universului, Sfintilor, Arhanghelilor sau celor care nu mai sunt, dar care te vegheaza de acolo, de undeva, oricui spre oriunde.
Cand renuntam la limitarile si cutumele care ne-au fost insuflate, cand renuntam la preconceptiile invatate si obiceiurile celorlalti si devenim autentici si liberi in simtire si in fapte, viata devine mai usoara.
Cand intelegem ca este control doar acolo Sus si ca noi nu avem nicio putere sa deviem destinul de la cursul lui, atunci incetam sa ne opunem si sa rezistam la ce vine. Si Doamne cat de usor devine totul. Caci orice lucru caruia ii rezisti, persista. Nu dispare, nu se evapora, nu te ocoleste, Sta acolo pana cand accepti ce vine, asa cum vine si cand vine. Pentru ca tot ce vine are un rost. Si rostul urmeaza sa il gasim in noi in zile, saptamani, luni sau ani.
Cand incepi sa intelegi, incepi sa inveti rostul lucrurilor. Si atunci ii multumesti Cerului si Pamantului caci incepi sa devii fericit si un pic mai intelept.

May you be happy and blessed.
Yours
Me